Editorial Cristian Tudor Popescu: Rinocerul şi miracolul

Apar elemente noi. Auzim că dl. Huidu e "cu psihicul la pământ". Nu ştiu ce probleme psihice are dl. Huidu în clipa de faţă, dar e greu să nu constaţi că omul e bolnav la cap şi la suflet în general.

Urmărește
974 afișări
Imaginea articolului Editorial Cristian Tudor Popescu: Rinocerul şi miracolul

Cristian Tudor Popescu (Imagine: Simona Dumitriu/Mediafax Foto)

Ca să fii sancţionat în august pentru depăşirea cu 50 km/h a vitezei legale şi să apeşi acum, potrivit declaraţiilor martorilor, pedala de acceleraţie pe drum alunecos, toate astea după ce, cu câteva luni înainte, ai fost la un pas de moartea violentă în accident de ski, înseamnă că nu eşti altceva decât un rinocer.

Aşa îi numesc, fiind şi eu şofer, pe inşii cocoţaţi în "tancurile" 4x4 care, asiguraţi fiind de mărimea, greutatea şi sistemele de protecţie ale maşinii, privesc lumea de sus cu sentimentul românesc al fiinţei în gip, anume că ei se află în punctul A, au treabă în punctul B şi ca să ajungă acolo o iau pe drumul cel mai scurt, cu viteză cât mai mare, gata oricând să calce sub roţi nu doar orice regulă de circulaţie, dar şi orice altă maşină pricăjită sau făptură care le-ar sta în cale.

Citeşte continuarea materialului pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici