- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Efectele secetei. Restricţii de apă în 449 de localităţi din ţară
Administraţia Naţională "Apele Române" monitorizează permanent exploatarea resurselor de apă/satisfacerea cerinţelor de apă, precum şi modul de aplicare a prevederilor Planului de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare
Efectele secetei. Restricţii de apă în mai multe localităţi
În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 79,77% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 80%). Menţinem însă un volum de cca 3,46 miliarde mc existent, fapt ce asigură necesarul de apă brută pentru beneficiari din sursa de apă de suprafaţă în regim centralizat.
Estimăm la sfârşitul lunii iulie în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie şi industrii şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, un coeficient de umplere de cca. 77%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar: VOTEAZĂ AICI
-
Casele de pariuri din SUA îl consideră favorit la alegeri pe Donald Trump
-
Italia se înarmează. Guvernul intenţionează să cheltuiască 8,2 miliarde de euro pentru achiziţionarea de tancuri
-
Românii ar putea plăti mai puţine taxe pe salariu
-
Astfel, se situează sub debitele medii ale lunii, următoarele sectoare de râuri (57 faţă de 12 cât erau săptămâna trecută):
-
6 sectoare pe râurile Interioare, respectiv pe râul Jiu (judeţul Gorj) şi pe râul Buzău (judeţ Buzău), se află în faza de atenţionare-avertizare pentru folosinţele populaţie şi industrie;
-
9 sectoare pe râurile interioare, respectiv pe râul Olt (judeţ Harghita) şi pe râul Ialomiţa (judeţele Ialomiţa şi Brăila), se află in treapta 1 de restricţii pentru folosinţele Irigaţii;
-
2 sectoare pe râurile interioare, respectiv pârâul Belinul Mare şi pârâul Vadasz (judeţul Covasna) se află în treapta 2 de restricţii pentru folosinţa Piscicultură;
-
30 sectoare pe râurile interioare, respectiv râul Buzău (judeţul Brăila), râul Călmăţui (judeţele Brăila şi Buzău), râul Olt (judeţul Braşov), pârâurile Homorodul Mare Fişag (judeţul Harghita), pârâurile Belinul Mare, Belinul Mic, Aita, Debren, Saciova, Ojdula, Caşin, Turia, Mărtineni, Borviz, Zăbala, Mărcuşa, Fundul Piriului (judeţul Covasna), se află in treapta 3 de restricţii pentru folosinţele Irigaţii şi Piscicultură.
-
Acumulările Pârcovaci, Hălceni din judeţul Iaşi, Acumularea Cal Alb din judeţul Botoşani şi Acumularea Mănjeşti din judeţul Vaslui se află în treapta 3 de restricţii pentru folosinţele Populaţie, Industrie, irigaţii şi piscicultură.
-
În prezent, în 449 de localităţi (inclusiv comune şi sate) reprezentând 15% din localităţile de la nivel naţional, din care 6 oraşe (Dorohoi, Târgu Neamţ, Târgu Ocna, Roman, Paşcani şi Hârlău, parţial municipiul Iaşi) care dispun de sisteme centralizate, alimentarea cu apă a populaţiei este asigurată cu restricţii de către operatorii de apă, respectiv în anumite intervale orare. Cele mai afectate localităţi sunt în judeţele Botoşani -140 localităţi, Iaşi – 77 localităţi, Alba - 62 localităţi, Gorj – 35 localităţi, Vrancea – 21 localităţi, Bacău – 19 localităţi, Neamţ – 17 localităţi, Galaţi – 16 localităţi, Hunedoara 12 localităţi, Vaslui – 10 localităţi, Olt şi Argeş - 8 localităţi.
-
În prezent, în 251 de localităţi care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale sunt fântâni secate, comunităţile fiind afectate de secetă. Cele mai multe localităţi afectate sunt în judeţele Botoşani, Vaslui, Prahova, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Galaţi.
Cele mai afectate rămân localităţile din judeţele Botoşani -144 localităţi din care parţial şi Municipiul Dorohoi, Vaslui - 61 localităţi, Neamţ – 12 localităţi, Iaşi – 7 localităţi, Suceava – 9 localităţi.
-
Din cele 120 de secţiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la o singură secţiune s-au înregistrat debite sub debitul minim necesar pentru satisfacerea cerinţelor sub aspect cantitativ, în bazinul Argeş-Vedea (staţie hidrometrică Malu cu Flori – râul Dâmboviţa influenţat de orarul de funcţionare al CHE Clăbucet).
Ca măsuri suplimentare pentru asigurarea apei destinate folosinţelor din aval:
-
În momentul de faţă, din acumularea Siriu, aflată în administrarea Apele Române Buzău-Ialomiţa, evacuăm un debit suplimentar zilnic mediu în valoare de 5,3 mc/s. Acesta este mai mare decât debitul afluent (cel care intră în lac), respectiv de 1,9 mc/s. Această măsură este luată pentru asigurarea folosinţelor din aval, conform autorizaţiilor de gospodărire a apelor.
-
În urma solicitării părţii române către vecinii noştri din Republica Moldova, grupul operativ tehnic de la acumularea Stânca-Costeşti a aprobat şi executat majorarea debitului evacuat din acumulare, de la 38 mc/s la circa 60 mc/s pentru o perioadă de 7 zile. Partea română şi cea din Republica Moldova vor monitoriza situaţia debitelor afluente (care intră în acumulare) în vederea pregătirii manevrelor ulterioare. Din partea României, lucrarea este exploatată în condiţii de siguranţă de colegii noştri de la Exploatarea Complexă Stânca-Costeşti.
-
A fost finalizată totodată reparaţia conductei de la priza de rezervă a barajului Stânca-Costeşti astfel încât să fie asigurate resursele de apă atât pentru alimentarea cu apă din această sursă pentru judeţul Botoşani, cât şi pentru folosinţele de irigaţii deservite de aceasta.
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în scădere, având valoarea de 4000 mc/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 mc/s). Conform prognozei INHGA, se estimează faptul că debitele Dunării vor fi staţionare la intrarea în ţară şi vor ajunge în jurul valorii de 4000 mc/s.
"În acest moment, pentru centrala nucleară Cernavoda NU sunt probleme privind alimentarea cu apă, întrucât astăzi mai există o diferenţă de nivel de 2,72 metri până la aplicarea treptei I de restricţii Având în vedere prognoza hidrometeorologică pentru perioada imediat următoare, facem apel la populaţie privind utilizarea raţională a apei, prioritatea maximă fiind alimentarea cu apă a populaţiei. Fiecare dintre noi poate adopta soluţii individuale de economisire a apei. Este bine să apelăm, acolo unde avem această posibilitate, la alternative de stocare şi recirculare a apei în activităţile casnice (grădinărit, spălat, îmbăiere), dar şi în sectorul industrial sau agricol", se precizează în comunicat.
Planuri de restricţii în această perioadă deficitară sunt întocmite pentru fiecare tronson de râu în cazul utilizatorilor ale căror capacităţi de exploatare ale resursei de apă sunt diminuate, în funcţie de specificul activităţii acestora şi al economiei în ansamblu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO