Efectul pandemiei. Salariile românilor au scăzut în medie cu peste 100 de lei

  • În luna aprilie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.201 lei, cu 185 lei (-3,4%) mai mic decât în luna martie 2020
  • Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.182 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 112 lei, informează INS
Urmărește
390 afișări
Imaginea articolului Efectul pandemiei. Salariile românilor au scăzut în medie cu peste 100 de lei
În luna aprilie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.201 lei, cu 185 lei (-3,4%) mai mic decât în luna martie 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.182 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 112 lei (-3,4%), informează INS.
 
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7982 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1340 lei).
 
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 2,2%.
 
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 99,5% pentru luna aprilie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 96,3% pentru luna aprilie 2020 faţă de luna precedentă.
 
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 214,3%, cu 8,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna martie 2020.
 
Comparativ cu martie, în luna aprilie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a întreruperii/încetării activităţii sau a intrării în şomaj tehnic a multor agenţi economici, a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (în funcţie de contracte/proiecte), a remunerării parţiale a salariaţilor din unele activităţi economice. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mari faţă de medie, din unele activităţi economice.
 
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 29,1% în transporturi aeriene, ca efect al măsurilor determinate de instituirea stării de urgenţă; cu 22,8% în fabricarea produselor din tutun, ca urmare a acordării de prime ocazionale în lunile precedente; între 12,0% şi 19,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea de mobilă, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), hoteluri şi restaurante, fabricarea băuturilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi industriale n.c.a., activităţi de spectacole, culturale şi recreative; între 7,5% şi 11,0% în fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.
 
Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2020 au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
 
Cele mai semnificative creşteriale câştigului salarial mediu nets-au înregistrat după cum urmează: cu 13,8% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, respectiv cu 10,8% în activităţi de servicii anexe extracţiei; între 2,5% şi 10,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), extracţia cărbunelui superior şi inferior, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, extracţia minereurilor metalifere, telecomunicaţii, alte activităţi extractive.
 
În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-2,8%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, respectiv în administraţia publică (-1,0%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a crescut (+3,2%) comparativ cu luna precedentă, ca urmare a începerii acordării stimulentului de risc pentru personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, înconformitate cu prevederile legale în vigoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
salarii,
pandemie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici