Prima pagină » Social » Egiptul refuză să se coordoneze cu Israelul în ceea ce priveşte intrarea ajutoarelor în Gaza

Egiptul refuză să se coordoneze cu Israelul în ceea ce priveşte intrarea ajutoarelor în Gaza

Egiptul refuză să se coordoneze cu Israelul în ceea ce priveşte intrarea ajutoarelor în Gaza
Tiberiu Sabo
11 mai 2024, 20:16, Social

Egiptul a refuzat să se coordoneze cu Israelul în ceea ce priveşte intrarea ajutoarelor în Gaza prin punctul de trecere Rafah din cauza „escaladării inacceptabile” a atacurilor din partea Israelului, a relatat sâmbătă televiziunea Alqahera News, citând un oficial de rang înalt de la Cairo.

Oficialul a mai spus că Egiptul consideră Israelul responsabil pentru deteriorarea situaţiei din Fâşia Gaza, notează Reuters.

În 7 mai, forţele israeliene au ocupat principalul punct de trecere a frontierei de la Rafah, închizând o rută vitală pentru ajutoarele în enclava asediată.

Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte agenţii internaţionale de ajutorare au declarat că închiderea celor două puncte de trecere în sudul Gaza – Rafah şi Kerem Shalom, controlate de Israel – a izolat practic enclava de ajutorul extern.

Surse din Semiluna Roşie din Egipt au declarat că transporturile cu ajutoare au fost complet oprite.