„De la data de 25 februarie, starea de incompatibiliatte îşi produce efectul şi singura instituţie în România care se ocupă cu acest subiect este ANI. Pentru cei care nu au decis, ANI stabileşte care sunt măsurile, nu suntem noi, MECTS, organul abilitat. Noi am stabilit în legea noastră că este nevoie să diferenţiem statutul de manager de şcoală de cel de preşedinte sau vicepreşedinte de partid. Mie mi se pare un act de moralitate, iar dacă doreşti să nu te delimitezi deja există o instituţie care se va pronunţa şi va decide măsurile ce vor fi luate”, a afirmat Oana Badea.
Secretarul de stat în MECTS a spus că rezultatele centralizate până în prezent arată că majoritatea directorilor au optat pentru manageriatul în învăţământ în detrimentul funcţiei politice.
„Ţin să precizez că va fi o surpriză plăcută legată de subiectul «sunt politizate funcţiile de directori de şcoală». În majoritate, persoanele au ales mai degrabă să rămână manageri de şcoală decât să aibă o funcţie politică. Pe de-o parte, ştiu însă şi de un caz în care a renunţat să mai fie director şi va fi preşedinte de organizaţie”, a susţinut Oana Badea.
Directorii şi directorii adjuncţi de şcoli şi licee cu funcţii de conducere politice (preşedinte sau vicepreşedinte de organizaţie) pot opta pentru una din aceste calităţi până vineri. Pentru a alege între aceste funcţii, directorii şi directorii adjuncţi au avut la dispoziţie 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, în 9 februarie, a Legii Educaţiei.