Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, dispariţia lui Andrei Cobuz, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău, a fost anunţată de către părinţi în cursul nopţii de miercuri, după ce adolescentul nu a mai revenit la domiciliu.
Părinţii le-au spus poliţiştilor că şi-au văzut fiul ultima dată în ziua dispariţiei, atunci când a plecat de acasă în jurul orei 13.30, fără bani sau alte bunuri asupra sa.
„Tânărul este cunoscut ca o persoană foarte liniştită, care nu avea devieri de comportament şi care nu a creat până acum probleme părinţilor. Conform procedurii, elevul a fost dat în urmărire naţională, poliţiştii băcăuani desfăşurând, totodată, cercetări pentru a stabili în ce condiţii a dispărut tânărul, în vederea identificării acestuia”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Judeţene Bacău, Măriuca Samson.
Cu rezultate foarte bune la învăţătură, Andrei Cobuz ar fi trebuit să participe, la sfârşitul acestei săptămâni, la faza naţională a olimpiadei de informatică, ce se desfăşoară la Piteşti.