Sindicaliştii solicită, de asemenea, internalizarea societăţilor de servicii energetice (SC Hidroserv) în cadrul SC Hidroelectrica SA, având drept consecinţă reducerea costurilor şi îmbunătăţirea calităţii activităţilor de întreţinere şi mentenanţă, neincluderea SC Hidroelectrica SA şi a SC Hidroserv prin divizare în cadrul Companiilor Energetice pe care Ministerul Economiei vrea să le înfiinţeze, se arată într-un comunicat de luni al Federaţiei „Univers”, la care sunt afiliaţi protestatarii.
Astfel, începând din 28 octombrie, în fiecare miercuri a săptămânii, între orele 12.00 şi 14.00, angajaţii Hidroelectrica vor organiza pichete de protest la sediul companiei şi la cel al Ministerului Economiei.
În acelasi timp, Federaţia „Univers” a declanşat procesul de strângere de semnături pentru organizarea grevei de avertisment şi a grevei propriu-zise, se arată în acelaşi comunicat.
Federaţia „Univers” a anunţat, vineri, într-un comunicat, că suspendă protestele anunţate la nivelul companiei Transelectrica, în urma negocierilor cu administraţia şi a stabilirii unui calendar de soluţionare urgentă, până la sfârşitul anului, a problemelor legate de condiţiile de muncă şi de continuare a negocierilor salariale la începutul anului 2010, „pentru a satisface pe deplin nevoile salariaţilor”.
Sindicalişti din energie şi gaze au comunicat, pe 20 octombrie, că vor picheta, săptămânal, începând din 28 octombrie, sediile prefecturilor şi pe cel al Ministerului Economiei, după ce cu o zi înainte anunţau acţiuni similare la sediul E.ON din Iaşi. Pichetele sunt anunţate pentru fiecare zi de miercuri, între orele 12.00 şi 14.00.
Energeticienii afiliaţi la Federaţia „Univers” sunt nemulţumiţi de intenţia Ministerului Economiei de a constitui două companii energetice naţionale care să includă Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi filialele sale.
Sindicaliştii din energie şi gaze mai cer promovarea documentelor necesare pentru internalizarea serviciilor energetice în cadrul societăţilor Hidroelectrica, Transelectrica şi Electrica SA.