Prima pagină » Social » Elevii ar putea avea vacanţe decalate, în funcţie de regiuni. Franţa foloseşte aceeaşi metodă

Elevii ar putea avea vacanţe decalate, în funcţie de regiuni. Franţa foloseşte aceeaşi metodă

Elevii ar putea avea vacanţe decalate, în funcţie de regiuni. Franţa foloseşte aceeaşi metodă
Ancuta Marcus
21 apr. 2021, 07:42, Social
Spune-mi unde stai, ca să ştiu când ai vacanţă. Asta le spune un proiect din Parlament, elevilor.
 
Propunerea vine din partea USR PLUS care îşi doreşte decalarea vacanţelor în funcţie de zone geografice, an de studiu şi perioada anului. La sfârşit de an şcolar, elevii vor avea 180 de zile de şcoală, în loc de 162.
 
„Spre mirarea noastră, am primit foarte multe semnale pozitive de susţinere a acestei initiative legislative, din partea elevilor. Am discutat cu cei de la Consiliul Naţional al elevilor, cu cei de la Asociaţia Elevilor. Există din partea elevilor dorinţa de a stabiliza, a predictibiliza şi de a crea un standard clar, legat de durata anului şcolar”, a declarat Ştefan Pălărie, deputat USR PLUS.
 
Măsura nu este o invenţie de-a noastră. Mai multe ţări vestice au decis să procedeze aşa. Francezii, spre exemplu, au împărţit ţara în trei zone. Şi au alocat perioade diferite pentru vacanţele de iarnă şi primăvară. Fiecare dintre ele are câte două săptămâni.

Cum a descentralizat şi regionalizat Franţa vacanţele

Vacanţa de iarnă
  • Zona A: 8-21 februarie
  • Zona B: 22 februarie – 7 martie
  • Zona C: 15-28 februarie
 
Vacanţa de primăvară/Paşte
  • Zona A: 12-25 aprilie
  • Zona B: 26 aprilie – 9 mai
  • Zona C: 19 aprilie – 2 mai