Elevii care trec prin tuneluri dezinfectante îşi riscă sănătatea. Autorităţile ignoră recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
Înainte de intra în sala de examen pentru a susţine proba la Limba şi Literatura Română, Luca, la fel ca şi colegii lui, au fost stropiţi din cap până-n picoare cu o soluţie dezinfectantă pe bază de clor.
Au trecut printr-un túnel dezinfectant, iar mulţi dintre elevi nu au păstrat distanţa recomandată faţă de ceilalţi colegi. Astfel de tuneluri sunt montate în faţa mai multor şcoli din Sectorul 4 din Capitală, dar şi la şcolile din judeţele Suceava şi Olt. Asta deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Institutului Naţional de Sănătate Publică susţin că tuneluri pot provoca alergii şi nu se recomandă folosirea lor. Utilizarea acestora este recomandată printr-un ordin comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii.
„Noi mergem la examen să dăm examenul, nu să ne îmbolnăvim sau să ne provoace alte iritaţii sau alergii”, a spus Luca Baloşan, elev clasa a VIII-a.
„Aceste tuneluri dau o impresie de falsă siguranţă. E un spaţiu închis şi nu este o dovadă clară că se face dezinfecţia aşa cu trebui. Pe de altă parte, fiind un spaţiu închis, se poate transmite destul de uşor virusul, mai ales că, probabil cei mici se succed destul de repede. În plus, e possíbil ca cei mici să gândească că dacă fac această dezinfecţie, nu mai au nevoie de măsurile de prevenţie. Soluţiile pe bază de clor, pot să determine reacţii alergice, în funcţie de concentraţie, în funcţie de cum se întâmplă lucrurile”, consideră medicul infecţionist Adrian Marinescu, de la Institutul „Matei Balş” din Capitală.