Elevii revin la cursuri miercuri, după vacanţa de Paşte prelungită cu o zi

Elevii revin la cursuri miercuri, după ce vacanţa de Paşte a fost prelungită cu o zi de către ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, în această perioadă fiind programate tezele din semestrul al doilea şi examenele naţionale din anul şcolar 2010-2011 pentru elevii claselor a VIII-a şi XII-a.

Urmărește
102 afișări
Imaginea articolului Elevii revin la cursuri miercuri, după vacanţa de Paşte prelungită cu o zi

Elevii revin la cursuri miercuri, după vacanţa de Paşte prelungită cu o zi (Imagine: Haaz Sandor/Mediafax Foto)

Elevii din învăţământul preuniversitar au intrat în 18 aprilie în vacanţa de Paşte şi ar fi trebuit să revină la cursuri marţi, 26 aprilie.

În timpul vacanţei, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a semnat un ordin care prevede că în 26 aprilie nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar, astfel că vacanţa de Paşte a elevilor a fost prelungită cu o zi.

"Elementele care au condus la fundamentarea deciziei iniţiate de Secretariatul de stat pentru învăţământ preuniversitar sunt legate de concomitenţa Sărbătorilor Pascale în lumea creştină şi de faptul că, în săptămâna de vacanţă care a premers Sfintelor Paşti, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline", arăta MECTS într-un comunicat de presă.

Recuperarea materiei pentru ziua de 26 aprilie se va face intensiv, din 27 aprilie şi până la finalul semestrului. "Directorii de şcoli vor asigura recuperarea integrală a materiei", preciza Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Tezele de pe semestrul al II-lea al anului şcolar 2010-2011 se susţin, de regulă, până la data de 20 mai. Cursurile acestui an şcolar se încheie în 17 iunie.

În această a doua parte a semestrului sunt organizate şi examenele naţionale. Astfel, pentru elevii din anii terminali de liceu care susţin bacalaureatul înscrierea la examen are loc în perioada 23 - 27 mai. În 27 mai vor fi încheiate cursurile pentru clasa a XII-a şi, respectiv, a XIII-a.

Examenul de bacalaureat începe în 6-8 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată în 8-10 iunie de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 13-17 iunie de evaluarea compeţentelor digitale şi în intervalul 20-23 iunie de evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise de la bacalaureat încep în 27 iunie cu Limba şi literatura română, în 28 iunie este progamată testarea la Limba şi literatura maternă, în 29 iunie va fi susţinută proba obligatorie a profilului şi în 1 iulie proba la alegere a profilului şi specializării.

În 3 iulie vor fi afişate rezultatele, în 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestaţii, care vor fi rezolvate în 5 - 7 iulie, urmând ca în 8 iulie să fie afişate rezultatele finale.

De asemenea, elevii claselor a VIII-a vor susţine testele de evaluare naţională. Aceştia vor încheia cursurile în 10 iunie, iar în perioada 13-15 iunie se vor înscrie la evaluarea naţională.

Toate probele evaluării de la clasa aVIII-a sunt susţinute în scris. În 20 iunie este programată evaluarea la Limba şi literatura română, în 21 iunie la Limba şi literatura maternă, iar în 22 iunie la Matematică.

Afişarea rezultatelor este programată, potrivit calandarului de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale, în 24 iunie, în aceeaşi zi putând fi depuse şi eventualele contestaţii. După soluţionarea contestaţiilor, în perioada 25-26 iunie, vor fi afişate, în 27 iunie, rezultatele finale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici