Elevul din Huşi înjunghiat de un coleg a fost operat, starea sa fiind bună

Adolescentul din Huşi adus la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi după ce a fost înjunghiat de către un coleg de la Seminarul Teologic a fost supus unei intervenţii chirurgicale minore, medicii ieşeni susţinând că pronosticul în acest caz este "relativ bun", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
10 afișări

Tânărul de 18 ani, elev al Seminarului Teologic din Huşi, înjunghiat, duminică seară, cu un cuţit în spate de către un coleg din cadrul internatului unde cei doi erau cazaţi, a fost adus în cursul nopţii de duminică spre luni la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, fiind supus unei intervenţii chirurgicale.

"N-a fost o intervenţie dificilă, ci o mică operaţie pentru evacuarea sângelui din zona pleurală. Pacientul este echilibrat şi conştient. Să sperăm că nu va fi nevoie de o nouă intervenţie. Pronosticul este unul relativ bun”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi, Costică Mitrofan.

Tânărul în vârstă de 18 ani, elev în clasa a XI-a la Seminarul Teologic Huşi, a ajuns în stare gravă la spital, cu un plămân perforat, după ce a fost înjunghiat de către un coleg de cameră din internatul unde erau cazaţi cei doi.

Elevul înjunghiat a fost transportat la Spitalul Municipal Huşi, unde medicii au constatat că victimei i-a fost secţionat plămânul drept. Medicii au decis transferarea pacientului la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi.

Medicul de gardă de la Spitalul Municipal Huşi Cristian Lelicescu afirma că pacientul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, elevul spunând că a consumat o bere înainte de conflict.

Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi au emis o ordonanţă de reţinere pentru tentativă de omor pe numele elevului în vârstă de 16 ani care şi-a înjunghiat colegul de cameră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici