Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a făcut verificări la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu în perioada 17 – 21 noiembrie 2020, când vicepremierul de atunci, Raluca Turcan, cerea demisia managerului Liliana Coldea, iar aceasta refuza acest gest, deşi în fiecare zi se numărau zeci de morţi de COVID-19 şi nici locuri la morgă nu mai existau.
Corpul de Control a ajuns la Sibiu în ziua în care Sibiul a intrat în carantină, iar DSP Sibiu avea conducere militară.
Specialiştii Ministerului Sănătăţii spun că „în perioada aprilie – octombrie 2020 au fost eliberate 4 autorizaţii sanitare de funcţionare temporare pe perioada funcţionării ca spital suport pentru pacienţi testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, conform OMS nr. 555/03.04.2020. În anexele autorizaţiilor sanitare de funcţionare au fost identificate pavilioanele roşii şi pavilioanele verzi, cu descrierea succintă a secţiilor/compartimentelor ce deserveau fiecărei zone. Secţia ATI pentru spitalizare cazuri COVID – 19 a fost autorizată pentru funcţionare în, Pavilionul Chirurgical din zona roşie ea fiind identificată ca fiind situată la etajul 2 al pavilionului în a 3 – a Autorizaţie sanitară de funcţionare temporară eliberată (nr. 92/04.06.2020)”, se arată în raportul Corpului de Control.
Cei de la minister remarcă însă faptul că odată cu eliberarea autorizaţiei sanitare de funcţionare temporară nr. 92/04.06.2020 în plină pandemie cu virusul SARS-Cov-2, managerul unităţii sanitare conf. univ. dr. Coldea Liliana, restrânge activitatea medicală din zona roşie destinată pacienţilor cu COVID-19, „diminuând numărul de pavilioane alocate pacienţilor afectaţi de acest virus de la 7 la 4 pavilioane”.
Abia în luna octombrie 2020 sunt autorizate pentru funcţionare a doua structuri modulare.
Numărul de paturi ATI pentru COVID-19 a fost, însă, doar pe hârtie. În realitate, s-a văzut că au existat de patru ori mai puţine.
„Au fost întocmite două memorii tehnice pentru izolarea Secţiei ATl în care este prevăzută zona roşie compusă din 12 boxe individuale, cu menţiunea faptului că
Potrivit raportului Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, în structurile avizate în 7 mai 2020 şi în data de 18 mai erau identificate distinct zonele roşii şi zonele verzi şi apăreau 32 de paturi ATI COVID-19. Specialiştii MS constată, astfel, o neconcordanţă între documentele spitalului cu privire la numărul de paturi ATI COVID-19, „aspect care necesită a fi reglementat în contextul în care principalul scop al modificărilor de structură este acela de a reflecta modificările realizate pentru perioada pandemiei cu virusul SARS-CoV – 2”.
Referatele de evaluare întocmite de medicii epidemiologi din cadrul DSP Sibiu la nivelul Spitalului pentru emiterea autorizaţiilor sanitare de funcţionare nu identifică tocmai legislaţia specifică în vederea combaterii răspândirii virusului SARS – CoV – 2 la nivelul României astfel încât, spun cei de la Minister, nu rezultă dacă spitalul îndeplinea sau nu condiţiile prevăzute în dispoziţiile legale în vigoare pentru desfăşurarea activităţii medicale ca spital suport COVID – 19, deşi în cuprinsul rapoartelor s-a concluzionat că unitatea sanitară le respecta şi au fost eliberate autorizatiile sanitare de funcţionare.
În privinţa angajărilor fără concurs, în baza Legii nr. 55/2020, concluziile Corpului de Control arată că acestea s-au realizat cu încălcarea art . 30 alin. (2) din Codul Muncii adoptat prin Legea Nr. 53 din 24 ianuarie 2003 şi a Regulamentului privind angajările fără concurs în cadrul SCJU Sibiu cu n . 19712/20.08.2020 aprobat în Comitetul director al spitalului, fără a exista posturi vacante sau temporar vacante, care să fie ocupate şi fără a fi stabilită existenţa necesităţii anumitor categorii de personal.
Practic, nu a fost prezentat niciun referat de necesitate.
„Din cele 268 de persoane, un număr de 114 persoane au fost angajate fără a dispune de un post vacant sau temporar vacant în statul de funcţii, în aceste condiţii ele neputând fi bugetate”, arată raportul.
În periaoda verificată au fost transferaţi de la alte instituţii un număr de şase persoane, respectiv un medic specialist, patru asistenţi medicali şi o infirmieră, în baza art. 32 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Deşi au fost prezentate documentele justificative de transfer, nu au fost puse la dispoziţia Corpului de Control documentele din care să rezulte criteriile de selecţie proprii stabilite cu consultarea sindicatelor, şi în acest caz legea fiind încălcată.
Totodată, au fost detaşate 43 de persoane, de pe anumite secţii ale spitalului, pe alte secţii ale unităţii sanitare, conform situaţiei prezentate de şef serviciu RUNOS ec. Man Daniela. În acest caz au fost încălcate dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Codul Muncii adoptat prin Legea Nr. 53 din 24 ianuarie 2003, întrucât detaşarea presupune schimbarea temporară a locului de muncă la un alt angajator. Astfel, nici aceste detaşări nu s-au făcut pe posturi vacante sau temporar vacante.
„Managerul unităţii sanitare conf. univ. dr. Coldea Liliana şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. 2 şi art. 5 alin. (4) pct 24 din Contractul de management nr. 7936/21.05.2020. Precizăm faptul că în timpul desfăşurării acţiunii de control doamna conf. univ. dr. Coldea Liliana a înaintat Consiliului Judeţean Sibiu demisia din funcţia de manager al SCJU Sibiu, astfel încetând contractul de management nr. 7936/21.05.2020”, arată cei de la Minister.
Încă o concluzie neagră a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii este că, din comparaţia datelor privind consumul de oxigen estimat în capacitate maximă la nivelul spitalului de 390 m³/h şi capacitatea de producţie a spitalului de 140 m³/h, se constată faptul că la data controlului, în cazul în care ar funcţiona majoritatea punctelor de consum, nu poate fi asigurat acelaşi flux inspirator de oxigen tuturor pacienţilor mai ales pentru pacienţii diagnosticaţi cu virusul SARS-CoV – 2, care au nevoie de ventilaţie mecanică invazivă la anumite volume şi presiunii de oxigen.
Despre numărul de teste pentru diagnosticarea COVID-19, raportul Corpului de Control arată că în perioada 3 aprilie 2020 – 17 noiembrie 2020 unitatea sanitară a realizat un total de 48.425 teste tip RT-PCR. Comparativ cu alte judeţe cu aproximativ acelaşi număr de locuitori. SCJU Sibiu a efectuat un număr mai mare de teste.
Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii a fost transmis la solicitarea jurnaliştilor din Sibiu către viceprim-ministrul Dan Barna şi la decizia ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu.