Alertă COVID-19 la secţia de Pediatrie a unui spital din ţară. O asistentă a fost depistată cu virusul
O asistentă medicală care lucrează în Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a fost diagnosticată cu COVID-19. Femeia a fost testată luni, la intrarea în tură, iar rezultatele analizelor au sosit marţi.
Potrivit unor surse medicale, asistenta a fost ultima dată la serviciu în data de 25 aprilie. Conform programului de lucru din perioada epidemiei, în secţiile considerate “cu risc”, cadrele medicale lucrează 7 zile consecutiv, apoi stau acasă 14 zile.
Asistenta nu avea simptome ale infecţiei cu SARS-COV2, însă pentru că rezultatul testului a fost pozitiv, aceasta a fost internată în spitalul de Boli Infecţioase Craiova. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a decis ca toţi angajaţii unităţii să fie testaţi periodic. Până acum, aproximativ 600 de cadre medicale au făcut analizele pentru depistarea COVID-19. Două asistente au fost pozitive. Testele se fac cu bani din sponsorizări întrucât procedura nu permite testarea preventivă.