Şeful Poliţiei Rutiere Harghita, comisarul Cornel Achelăriţei, a declarat corespondentului MEDIAFAX că traficul pe E 578 a fost deblocat şi se desfăşoară în condiţii normale.
Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri în urma unui accident produs, în jurul orei 14.00, în zona localităţii Hodoşa, fiind implicate un TIR şi o autoutilitară.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că un bărbat de 63 de ani din Satu Mare conducea o autoutilitară, iar într-o curbă la dreapta a ajuns pe contrasens, ciocnindu-se cu un TIR condus regulamentar de un tânăr de 25 de ani, din Harghita.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că la locul accidentului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de intervenţie nr. 2 Topliţa, cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD.
La sosirea echipajului de descarcerare, şoferul autoutilitarei era încarcerat, fiind rănit grav, iar soţia acestuia, în vârstă de 61 de ani, care a suferit multiple fracturi, a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportată la Spitalul Municipal Topliţa.
După ce a fost descarcerat, şoferul a fost şi el transportat la Spitalul Municipal Topliţa.
Medicii de la Secţia Urgenţe a spitalului au declarat corespondentului MEDIAFAX că răniţii sunt supuşi unor analize de specialitate pentru stabilirea diagnosticului.
Potrivit lui Gheorghe Filip, încadrarea juridică a faptei urmează să fie stabilită în funcţie de concluziile medicului legist şi de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa.