Cei 12 copii din localitatea Adjudeni, judeţul Neamţ se aflau, miercuri, într-o tabără la o pensiune din localitatea Poiana Micului, judeţul Suceava. Aceştia au început să se simtă rău după ce au mâncat la cină, la pensiune fiind solicitate mai multe ambulanţe.
Medicii care au intervenit spun că cei mici sunt suspectaţi de toxiinfecţie alimentară.
Conform managerului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, în tabăra de la Poiana Micului se aflau 27 de copii şi 12 dintre ei s-au simţit rău după cină.
Copiii care au ajuns la Spitalul Judeţean din Suceava au vârste cuprinse între 7 şi 16 ani.