"După momentul aderării la 1 ianuarie 2007, emigraţia sau intenţia de emigrare a personalului medical din România a devenit un motiv de îngrijorare pentru asociaţiile profesionale din domeniu, în ciuda faptului că acest fenomen nu este (încă) susţinut de date statistice valide şi accesibile", a declarat, joi, Aurora Dragomirişteanu, autoarea unui raport intitulat "Migraţia medicilor", prezentat joi, cu ocazia Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România.
După 1 ianuarie 2007, diploma medicilor a început să fie recunoscută în spaţiul UE. Începând din 15 ianuarie 2007, Ministerul Sănătăţii Publice eliberează, la cerere, un certificat pentru recunoaşterea diplomei medicilor, asistentelor şi moaşelor, după o verificare prealabilă.
Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) a raportat că, până la sfârşitul lunii august 2007, s-au depus 3.500 de cereri pentru recunoaşterea diplomei de medic (inclusiv dentişti şi farmacişti). Dintre acestea, 2.800 au primit răspuns pozitiv şi alte 700 sunt în verificare, a mai spus Aurora Dragomirişteanu.
Ea a adăugat că au fost şi aproximativ 2.600 de aplicaţii pentru certificate de conformitate pentru asistente şi moaşe, 1.550 fiind deja rezolvate.
Totuşi, nu toate persoanele care au obţinut un astfel de certificat au părăsit deja România ca să muncească în străinătate, a subliniat Aurora Dragomirişteanu.
"Aceste cifre pot servi drept estimări brute ale numărului de personal medical care intenţionează să părăsească sistemul de sănătate din România", a precizat aceasta.
Din datele Colegiului Medicilor din România rezultă că peste patru la sută din totalul medicilor cu drept de practică (peste o mie de medici) au părăsit România.
Principalele judeţe în care s-a înregistrat migraţia externă sunt Bucureşti (494 de medici), Iaşi (256 de medici) şi Timiş (131 de medici). Dintre aceştia, peste 90 la sută au solicitat eliberarea de certificate pentru ţări din UE.
Franţa, Germania şi Marea Britanie sunt ţările de destinaţie favorite pentru medicii români, mai ales datorită politicilor active de recrutare de personal. Cele mai cerute specialităţi în aceste ţări sunt medicina de familie, terapia intensivă şi psihiatria, a mai spus Dragomirişteanu.