Episcopii catolici îndeamnă oamenii să voteze, pe 25 mai, candidaţii care susţin valorile bisericii

Episcopii catolici îi îndemnă "pe toţi oamenii de bunăvoinţă, şi în special pe catolici", să meargă la vot pe 25 mai şi să acorde votul lor acelor candidaţi care promovează şi susţin valorile bisericii.

Urmărește
110 afișări
Imaginea articolului Episcopii catolici îndeamnă oamenii să voteze, pe 25 mai, candidaţii care susţin valorile bisericii

Episcopii catolici îndeamnă oamenii să voteze, pe 25 mai, candidaţii care susţin valorile bisericii (Imagine: Ştefan Sandu / Mediafax Foto)

"Creştinii au datoria morală de a se implica activ în păstrarea şi promovarea valorilor conforme cu învăţătura Sfintei Scripturi şi a Bisericii. Îi încurajăm, aşadar, în mod deosebit pe tineri, care sunt viitorul societăţii şi al Bisericii, să participe la dezbaterile din societate şi la vot", se arată într-un comunicat de miercuri, semnat de arhiepiscopului mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu.

Episcopii catolici spun că este dreptul fundamental şi democratic al cetăţenilor României de a acorda propriul vot în ziua alegerilor acelor candidaţi care promovează şi susţin valorile Bisericii.

De asemenea, candidaţii la alegerile europarlamentare sunt îndemnaţi "să se angajeze, prin politici complete şi eficiente, pentru susţinerea, promovarea şi apărarea valorilor morale şi creştine care au plămădit Europa, în particular ale societăţii româneşti".

Episcopii catolici îndeamnă oamenii să acorde votul lor acelor candidaţi care au în program susţinerea tinerilor, a persoanelor cu dizabilităţi, a celor săraci, a vârstnicilor, promovarea culturii vieţii, a familiei şi demnitatea ei, promovarea unităţii în cadrul Uniunii Europene, precum şi promovarea libertăţii religioase "ca trăsătură fundamentală a unei societăţi tolerante şi deschise şi susţinerea dreptului fiecăruia de a-şi manifesta credinţa în public", dar şi apărarea emigranţilor, precum şi libera circulaţie a cetăţenilor în UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici