„Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), în calitate de avizator al intervenţiilor asupra arborilor şi arbuştilor situaţi atât pe domeniul public al Muncipiului Bucureşti cât şi pe domeniul privat, a emis un aviz cu caracter general, pentru lucrările specifice perioadei de vegetaţie, sau de repaus vegetativ al arborilor. Aceste avize sunt eliberate cu scopul de asigura administratorilor domeniului public posibilitatea de planificare a lucrărilor”, a declarat, marţi, Simona Popa, director al Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Capitalei.
Potrivit şefei de la Mediu, la PMB s-au primit în ultima perioadă multiple sesizări în ceea ce priveşte toaletarea agresivă a copacilor din oraş.
„Ne aflăm în perioada în care aceste lucrări se execută, administratorii sectoarelor din Capitală au demarat lucrările de întreţinere, iar concomitent cu aceste activităţi, la nivelul Municipiului Bucureşti s-au primit multiple reclamaţii cu privire la intervenţii agresive asupra arborilor, ceea ce poate determina pe termen scurt şi mediu intrarea prematură în declin biologic, chiar uscarea acestora”, mai susţine Simona Popa.
Potrivit sursei citate, în perioada următoare, PMB va desfăşura controale pentru verificarea modului în care s-au toaletat copacii.
„În perioada imediat următoare, vor fi demarate verificări asupra modului în care au fost aplicate lucrările de întreţinere a copacilor, iar în situaţiile în care se vor constata lucrări neconforme, tăieri agresive, eliminare de coronamente, încălcând prevederile tehnice ale acestui aviz, se vor aplica sancţiuni, care pot merge până la eliminarea acestui aviz cu caracter general”, a mai precizat Popa.