Zeci de angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Teleorman, veniţi din toate colţurile judeţului, s-au strâns, marţi dimineaţa, în curtea instituţiei, în semn de protest faţă de revocarea din funcţie a managerului Cristian Popescu.
Acesta a declarat corespondentului MEDIAFAX că ordinul de revocare din funcţie a fost semnat vineri.
„S-a semnat ordinul de revocare din funcţie, pe motiv că nu am vechimea necesară. S-au strâns astăzi colegii să protesteze faţă de decizie, au stat vreo oră şi jumătate, le-am spus eu să plece acasă. Au fost vreo 100 de persoane, dar eu nu am nicio implicare, nu le-am spus eu să vină. Au făcut nişte petiţii la Prefectură, din ce ştiu eu”, a spus Cristian Popescu.
Acesta a precizat că Ministerul Sănătăţii şi-a motivat decizia prin faptul că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în ceea ce priveşte vechimea necesară pentru ocuparea acestui post.
„Eu când am fost numit, alta era legislaţia pentru numire şi, după un an de zile, s-a schimbat şi prevedea ca managerul să aibă o vechime de 6 ani şi 6 luni, eu am trei ani şi jumătate, acesta fiind şi motivul pentru care n-am putut să mă înscriu la concurs. Au fost nişte sesizări din partea presei locale”, a spus Cristian Popescu.
Potrivit acestuia, niciunul dintre colegii săi nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a ocupa acest post.
„Acum s-au pomenit că au semnat ordinul de revocare, dar nu au înlocuitor, fiindcă nimeni din cadrul instituţiei nu îndeplineşte criteriile impuse de funcţie”, a declarat Cristian Popescu.
Acesta a fost chemat, marţi, la Prefectura Teleorman, pentru a i se comunica deciziile ulterioare.