Eclipsă de Lună, vizibilă din România, în noaptea de duminică spre luni
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” transmite că în noaptea de 15 spre 16 mai se va produce o eclipsă de Lună, care va fi vizibilă timp de aproximativ o oră şi din România.
Aceasta începe când Luna se apropie de apus, la ora 4.31, iar faza cea mai spectaculoasă are loc în timp şi după ce Luna apune în România.
„Pentru a vedea fenomenul trebuie să găsiţi un loc de unde se vede apusul Soarelui. Priviţi Luna începând cu ora 4.31 şi veţi vedea cum în următoarea oră discul ei va deveni mai puţin strălucitor, începând cu partea de stânga-sus. De la ora 5.28 veţi vedea cum Luna începe să se înroşească în partea din stânga. De acum înainte începe cea mai interesantă parte a fenomenului, intrarea Lunii în umbra Pământului”, au transmis reprezentanţii Observatorului pe Facebook.
Conform acestora, pe parcursul eclipsei, Luna se va afla în constelaţia Libra. La stânga de Lună se va vedea steaua Antares din constelaţia Scorpius.