Accidentul a avut loc miercuri pe Bulvardul Victoria din Târgu-Jiu. Maşina condusă de fostul director al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), Gigel Capotă, a fost lovită de un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 25 de ani.
În urma impactului, soţia fostului manager şi celălalt şofer au fost răniţi.
„Acum sunt la spital, eu sunt bine. Soţia a fost puţin lovită. Eu am condus maşina şi a intrat cineva în noi”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gigel Capotă, fostul manager al SJU Târgu-Jiu.
Din primele cercetări, vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 25 de ani, din Târgu-Jiu.
„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Victoria, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto pătruns pe contrasens şi a unei femei de 49 de ani, care ocupa locul din dreapta faţă, în autoturismul condus de către bărbatul de 59 de ani. Răniţii au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.