Prima pagină » Social » Al doilea dintre cei şapte violatori din Vaslui, la un pas de libertate. Judecătorii au admis cererea de eliberare a acestuia

Al doilea dintre cei şapte violatori din Vaslui, la un pas de libertate. Judecătorii au admis cererea de eliberare a acestuia

Al doilea tânăr dintre cei şapte condamnaţi după ce, în noiembrie 2014, au agresat sexual, timp de mai multe ore, o elevă în vârstă de 18 ani care se întorcea de la şcoală în localitatea Văleni (Vaslui), este la un pas de libertate, după ce judecătorii au admis cererea de eliberare a acestuia.
Al doilea dintre cei şapte violatori din Vaslui, la un pas de libertate. Judecătorii au admis cererea de eliberare a acestuia
Ciprian Nedelcu
13 iun. 2018, 11:13, Social

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Vaslui au admis liberarea condiţionată formulată pe numele lui Ionuţ Bogdan Boicu.

”Instanţa admite propunerea formulată de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarul Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului Boicu Ionuţ Bogdan. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 6 ani, 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală”, arată judecătorii vasluieni.

Decizia instanţei de fond nu este definitivă, ea putând fi contestată.

Săptămâna trecută, magistraţii din cadrul Judecătoriei Vaslui au admis liberarea condiţionată formulată pe numele unui alt tânăr condamnat, Alin Dumitru Rotaru, dar nici această decizie nu a fost definitivă.

Alături de Alin Dumitru Rotaru şi Ionuţ Bogdan Boicu, alţi cinci tineri din localitatea Văleni au fost condamnaţi, după ce în noiembrie 2014 au agresat sexual timp de mai multe ore o elevă în vârstă de 18 ani care se întorcea de la şcoală. Cei şapte tineri au primit pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare pentru fapta comisă.

Rotaru a fost acuzat de viol în forma agravantă şi lipsire de libertate, el fiind unul dintre cei trei acuzaţi care şi-au recunoscut faptele.

Pe de altă parte, judecătorii au respins cererea de liberarea condiţionată în cazul altui tânăr dintre cei şapte, care avea de ispăşit o pedeapsă mai mică, decizia instanţei fiind motivată de faptul că inculpatul nu a achitat sumele reprezentând daune morale datorate victimei.