Eurolines suplimentează cursele de autocar din România spre mai multe destinaţii din Europa
Compania Eurolines va suplimenta, în perioada 21-23 aprilie, cursele de autocar din România spre Ungaria, Austria, Germania, Belgia şi Marea Britanie, după ce spaţiile aeriene ale mai multor state europene au fost închise din cauza unui nor de cenuşă provocat de erupţia unui vulcan în Islanda.
Eurolines suplimentează cursele de autocar din România spre mai multe destinaţii din Europa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Plecarea se va face din Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Făgăraş, Sibiu, Sebeş, Deva, Lugoj, Timişoara şi Arad, iar autocarele vor ajunge în Budapesta, Viena, Frankfurt, Koln, Liege, Bruxelles şi Londra.
"Se vor lua aceleaşi măsuri şi pentru cursele spre România, având în vedere faptul că ne aşteptăm ca situaţia să rămână neschimbată cel puţin pentru zilele următoare, iar ulterior să existe probleme importante de capacitate ale curselor aeriene", informează compania.
Astfel, până pe 23 aprilie, pasagerii care vor să ajungă în România pot alege curse cu plecare din Londra, la ora 20:30. Oraşele de sosire sunt Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Făgăraş, Sibiu, Sebeş, Deva, Lugoj, Timişoara şi Arad.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO