Europol: Opt agresori implicaţi în încăierarea din Urziceni, prinşi în trafic

Opt agresori implicaţi în încăierarea de sâmbătă de la Urziceni, în urma căreia două persoane au murit, au fost interceptaţi în trafic, a anunţat luni sindicatul poliţiştilor Europol.

Urmărește
803 afișări
Imaginea articolului Europol: Opt agresori implicaţi în încăierarea din Urziceni, prinşi în trafic

Europol: Opt agresori implicaţi în încăierarea din Urziceni, prinşi în trafic

„Opt agresori implicaţi în încăierarea de la Urziceni au fost interceptaţi în trafic de colegii din cadrul structurii de operaţiuni speciale şi din cadrul structurii de acţiuni speciale”, a transmis Europol.

Conform sindicaliştilor din poliţie, agresorii se deplasau în două autoturisme, cu scopul de a părăsi ţara.

„Parte din poliţiştii care au participat la acţiunea de prindere a agresorilor, au venit de acasă, din timpul de refacere a capacităţii de muncă”, menţionează Europol.

Poliţiştii au anunţat luni 15 percheziţii în patru judeţe, în cazul conflictului violent din Urziceni.

Un conflict extrem de violent a avut loc sâmbătă în oraşul Urziceni din judeţul Ialomiţa. Peste 100 de persoane s-au confruntat pe străzile oraşului într-o răfuială care s-a întins pe parcursul mai multor ore şi s-a soldat cu două decese.

Din informaţiile disponibile, atacatorii erau înarmaţi, iar locuitorii au relatat că au auzit împuşcături, pe care iniţial le-au confundat cu focuri de artificii. În timpul incidentului, mai multe persoane au fost rănite.

Cazul a fost investigat iniţial de Poliţia Ialomiţa, dar din cauza gravităţii şi complexităţii, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici