Potrivit primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea, primăria din localitate, în colaborare cu specialiştii de la Institutul pentru Ameliorări Silvice, a început o acţiune de capturare a urşilor care în ultima perioadă şi-au făcut din ce în mai des apariţia în diverse zone din staţiune.
Oprea a afirmat că primăria Sinaia a solicitat şi a primit aviz de la Ministerul Mediului pentru capturarea şi transportarea în rezervaţia din Argeş a 14 urşi, un număr de 12 dintre aceştia fiind deja capturaţi. Patru dintre exemplare au fost prinse, în noaptea de miercuri spre joi, iar în perioada următoarea urmează a fi capturate alte două.
Vlad Oprea a declarat corespondentului MEDIAFAX că Primăria Sinaia va face demersuri în vederea primirii unui aviz de la ministerul Mediului pentru capturarea altor 13 urşi, scopul acţiunii fiind acela de a asigura siguranţa localnicilor şi a turiştilor din Sinaia, în condiţiile în care animalele şi-au făcut tot mai des apariţia în diverse zone din oraş.
"Recent, un urs a intrat, într-o seară, într-un pub", a adăugat Oprea.
Acesta a mai spus că acţiunea de capturare a animalelor, la care participă specialiştii Institutului pentru Ameliorări Silvice, este una dificilă, întrucât animalele sunt prinse cu ajutorul unor cuşti speciale, în care este pusă hrană drept momeală, după care sunt tranchilizate şi transportate la rezervaţia din Argeş.
Primarul staţiunii Sinaia a mai spus că autorităţile locale au găsit şi o explicaţie pentru apariţia animalelor în zonele populate.
Oprea a precizat că în urmă cu mai mult timp, lângă oraş, pe munte, a existat o groapă de gunoi, unde se pare că animalele mergeau să caute hrană printre resturile menajere. După ce groapa a fost dezafectată, urşii, rămaşi fără sursă de hrană, au început să coboare în oraş în căutare de mâncare.