Evacuarea Spitalului Caritas a durat aproape două ore, 57 de persoane transferate, din care 17 copii

Evacuarea Spitalului Caritas din Capitală a durat aproape două ore, timp în care 57 de persoane, dintre care 17 sunt nou - născuţi, au fost transferate cu ambulanţe SMURD şi maşini ale SAMBI, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.

Urmărește
22 afișări

Cei mai mulţi pacienţi adulţi au fost trasferaţi la spitalele Colentina, Colţea şi Sf. Maria. De asemenea, cât un bolnav a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Institutul Marius Nasta, iar două persoane, cazuri sociale, au fost mutate la Spitalul Sf Luca.

În ceea ce-i priveşte pe cei 17 copii nou - născuţi, aceştia au fost duşi la spitalele Filantropia, "Panait Sârbu", Cantacuzino, trei dintre ei fiind transferaţi la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului.

Spitalul mai păstrează linii de gardă pentru cei care nu ştiu că unitatea sanitară a fost evacuată, a precizat directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), dr. Marius Savu.

"Nu au fost incidente. Pacienţii au fost primiţi în alte spitale. Cel mai important lucru este acela că toţi pacienţii sunt în siguranţă. Personalul va fi transferat zilele următoare la Spitalele Burghele, Malaxa şi Carol Davila. Ei mai vin până luni, inclusiv, apoi vor fi trasferaţi la noile locuri de muncă. Există locuri pentru tot personalul medical, nemedical şi auxiliar", a susţinut Savu.

Acesta a menţionat însă că, din păcate, la Spitalul Malaxa va funcţiona o secţie cu 75 de paturi, restul până la 104 câte erau ca Caritas urmând să fie desfiinţaste.

"Reducerea numărului de paturi face parte din strategia Ministerului Sănătăţii în acord cu Banca Mondială, trebuie să ne încadrăm în normativele impuse", a adăugat Savu.

Serviciul de Ambulanţă al Bucureşti - Ilfov a operat cu şase ambulanţe care au fost aduse din tura de după - amiază la evacuare. "Oamenii au fost aduşi din turele libere. Nu a fost afectată activitatea Serviciului de Ambulanţă", a spus managerul SABI, Alis Grasu.

Potrivit acesteia, jumătate dintre bolnavi au fost trasportaţi cu ambulanţele SABI, iar restul cu cele ale SMURD, serviciu care a operat cu şase ambulanţe, trei pentru victime multiple.

În Spitalul Caritas au fost şi cinci copii abandonaţi, care au fost duşi în alte unităţi sanitare.

Angajaţii spitalulu s-au declarat nemulţumiţi de această acţiune şi au susţinut că, în opinia lor, nu era nevoie ca spitalul să fie evacuat.

"Credem că spitalul ar mai fi putut funcţiona încă două luni. Putea fi evacuat numai pavilionul care va fi trasformat în cămin de bătrâni, iar restul angajaţilor să fi fost redistribuiţi în alte pavilioane", au spus medicii.

Spitalul Caritas se reprofilează, de vineri, în cămin de bătrâni.

Ministrul Sănătăţii a stabilit o listă de 67 de spitale care de la 1 aprilie se vor transforma în cămine de bătrâni, printre acestea fiind şi Spitalul Caritas.

Clădirea în care funcţionează Spitalul Caritas este retrocedată de peste şase ani Fundaţiei Caritatea. Singurul pavilion care aparţine municipalităţii din întregul spaţiu ocupat de Spitalul Caritas este cel în care funcţionează secţia Medicală, unde sunt internaţi nou-născuţi şi lăuze. Acesta are 80 de paturi, a fost construit de către stat în 1977 şi dat în folosinţă în 1978.

Astfel, din 1 aprilie este transformat în cămin de bătrâni doar pavilionul care aparţine municipalităţii.

Spitalul Caritas, construit în 1940, a fost retrocedat în octombrie 2005, proprietarii clădirii acordând atunci un termen de graţie pentru eliberarea unităţii sanitare.

Unitarea sanitară are 430 de paturi şi 470 de angajaţi şi, potrivit conducerii Spitalului Caritas, anual în această unitate sunt internaţi 19.500-20.000 de bolnavi. În unitatea sanitară se nasc anual aproximativ 2.500 de copii.

Angajaţii Spitalului Caritas au protestat de mai multe ori faţă de transformarea Spitalului Caritas în cămin pentru bătrâni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici