EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. Elevii de clasa a VIII-a susţin luni proba la Limba Română. CALENDARUL EXAMENELOR

Evaluarea Naţională 2016 începe luni, 27 iunie, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmând ca marţi, 28 iunie, să aibă loc evaluarea la Limba Maternă iar miercuri, 29 iunie, elevii vor susţine examenul la Matematică.

Urmărește
5612 afișări
Imaginea articolului EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. Elevii de clasa a VIII-a susţin luni proba la Limba Română. CALENDARUL EXAMENELOR

Evaluarea Naţională începe luni, cu proba de la Limba Română

Afişarea rezultatelor va avea loc pe 1 iulie, până la ora 16:00, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 16:00 - 20:00. Rezolvarea contestaţiilor se va face în perioada 2-4 iulie, iar pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Calendar Evaluarea Naţională 2016

15-17 iunie 2016             Inscrierea la Evaluarea Nationala
17 iunie 2016                   Incheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
27 iunie 2016                   Limba si literatura romana - proba scrisa
28 iunie 2016                   Limba si literatura materna - proba scrisa
29 iunie 2016                   Matematica - proba scrisa
1 iulie 2016                      Afisarea rezultatelor (pana la ora 16:00)
1 iulie 2016                      Depunerea contestatiilor (orele 16:00 - 20:00)
2 - 4 iulie 2016                 Rezolvarea contestatiilor
5 iulie 2016                      Afisarea rezultatelor finale dupa contestatii

Anul trecut, la Evaluarea Naţională, 79,36% din candidaţi au luat medii peste 5 la examen, iar în 2014, procentul a fost de 71,12%.

Ponderea Evaluării Naţionale la admiterea de la liceu este de 75%, restul de 25% fiind notele din liceu.

După afişarea rezultatelor finale, elevii şi părinţii trebuie să completeze, în perioada 8-12 iulie, fişele de înscriere la liceu, urmând ca pe 19 iulie să se facă repartizarea computerizată şi pe 20 iulie să se afişeze rezultatele, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei.

Rezolvarea subiectelor de la Evaluarea Naţională, în direct, la Mediafax Live

Profesoara Ecaterina Stanca de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” va rezolva în direct, luni de la ora 11:00, subiectele primite de elevi la proba de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de Evaluare Naţională 2016.

Emisiunea va fi difuzată în direct pe mediafax.ro şi pe pagina de Facebook a Mediafax. Profesoara Stanca le va explica elevilor cum trebuiau rezolvate subiectele şi care sunt răspunsurile corecte la toate punctele de pe foaia de examen.

În continuare, miercuri, profesoara Anca Davidescu de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” va rezolva, în direct, subiectele de la Matematică, de la ora 11:00. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici