Prima pagină » Social » Risc de inundaţii în nordul judeţului Botoşani: Nivelul Prutului la intrarea în România depăşea, luni dimineaţă, cu peste un metru cota de inundaţii

Risc de inundaţii în nordul judeţului Botoşani: Nivelul Prutului la intrarea în România depăşea, luni dimineaţă, cu peste un metru cota de inundaţii

Cota de inundaţie este depăşită cu 120 de centimetri, luni dimineaţa, la intrarea în ţară a râului Prut, aceasta crescând cu trei centimetri într-o singură oră, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Risc de inundaţii în nordul judeţului Botoşani: Nivelul Prutului la intrarea în România depăşea, luni dimineaţă, cu peste un metru cota de inundaţii
Otilia Serescu
15 iun. 2020, 07:46, Social

„La ora 07.00, râul Prut măsură la intrarea în ţară (Oroftiana) are 590 de cm, cu 120 cm peste cota de inundaţie”, precizează ISU Botoşani.

Conform sursei citate, cota de inundaţie a crescut cu trei centimetri într-o oră, iar tendinţa este în continuare de creştere.

„La Rădăuţi Prut, cota de atenţie a fost depăşită cu 41 cm. Tendinţa este de creştere”, menţionează ISU Botoşani.