- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Examenul de bacalaureat începe luni, cu măsuri sporite de securitate pentru eliminarea fraudelor
Examenul de bacalaureat începe luni, oficialii Ministerului Educaţiei anunţând măsuri stricte pentru organizare şi desfăşurare, în scopul eliminării posibilităţilor de fraudă.
Examenul de bacalaureat începe în 6-8 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată în 8-10 iunie de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
Proba D de evaluare a compeţentelor digitale era programată să înceapă în 13 iunie, dar MECTS a decis schimbarea datei pentru 10 iunie, întrucât zilele de 12 şi 13 iunie sunt libere cu ocazia Sărbătorii de Rusalii, potrivit Codului Muncii.
Perioada alocată desfăşurării probei D se menţine la cinci zile.
Următoarea probă este cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, care se va derula în intervalul 20-23 iunie.
Probele scrise de la bacalaureat încep în 27 iunie cu Limba şi literatura română, în 28 iunie este progamată testarea la Limba şi literatura maternă, în 29 iunie va fi susţinută proba obligatorie a profilului şi în 1 iulie proba la alegere a profilului şi specializării.
În 3 iulie vor fi afişate rezultatele, în 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestaţii, care vor fi rezolvate în 5 - 7 iulie, urmând ca în 8 iulie să fie afişate rezultatele finale.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, afirma, în 6 mai, că la examenele de bacalaureat din acest an nu se va mai copia şi avertiza că "dacă alţii nu vor fi vigilenţi", ce s-a întâmplat în vămi se va întâmpla şi în educaţie.
Măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost anunţate de ministrul Funeriu în 24 mai.
Demnitarul spunea că aceste măsuri au fost sporite şi că cei care copiază vor fi şi mai drastic sancţionaţi, urmând să fie eliminaţi şi să primească interdicţie de a participa la două sesiuni ulterioare.
Astfel, un candidat eliminat la examenul din vara lui 2011 pentru că a fost prins copiind nu va mai putea participa la sesiunea din toamna lui 2011 şi nici la cea din vara lui 2012. Ei vor avea dreptul să se înscrie abia la sesiunea de bacalaureat din toamna lui 2012.
Candidaţii care au fost eliminaţi la bacalaureatul din sesiunile precedente întrucât au fost prinşi copiind pot participa la examenul din 2011, a precizat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Oana Badea.
Totodată, Ministerul Educaţiei va institui, la fel ca anul trecut, o linie verde pentru semnalarea tuturor tentativelor şi cazurilor de potenţială fraudare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Războiul din Ucraina, ziua 1009. Explozii auzite joi dimineaţa în Odesa şi Kropyvnytskyi / SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de recrutare la 18 ani pe fondul lipsei de trupe
-
Elon Musk a făcut publice numele angajaţilor guvernamentali pe care vrea să îi concedieze
-
Ambasadorul Ucrainei la ONU spune că Phenianul a trimis deja peste 20.000 de containere cu arme către Rusia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO