Prima pagină » Coronavirus » Noua variantă de coronavirus Omicron a fost detectată la 13 persoane care au sosit în Amsterdam

Noua variantă de coronavirus Omicron a fost detectată la 13 persoane care au sosit în Amsterdam

Noua variantă de coronavirus Omicron a fost detectată la 13 persoane care au sosit în  Amsterdam
Mihaela Ionita
28 nov. 2021, 14:47, Social

Acest lucru vine în contextul în care în Olanda intră în vigoare restricţii stricte, pe fondul numărului record de cazuri de Covid şi a îngrijorărilor legate de noua variantă, potrivit BBC.

Printre acestea se numără închiderea localurilor mai devreme şi limitarea întâlnirilor la domiciliu.
 
Omicron a fost raportat miercuri pentru prima dată Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de către Africa de Sud, iar primele dovezi sugerează că este o variantă mult mai contagioasă.
 
Zborurile companiei naţionale olandeze KLM de la Johannesburg au sosit vineri la orele 10:30 şi 11:00, ora locală (09:30 şi 10:00 GMT). Pasagerii care au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 au fost plasaţi în carantină la un hotel din apropierea aeroportului Schiphol din Amsterdam.
 
Celor care au fost testaţi negativ li s-a cerut să se izoleze la domiciliu timp de cinci zile şi să facă teste suplimentare, în timp ce celor aflaţi în tranzit li s-a permis să îşi continue călătoriile.
 
După ce a anunţat duminică cele 13 cazuri, ministrul Sănătăţii din Olanda a avertizat că ar putea exista şi alte cazuri ale noii variante în ţară.