EXCLUSIV: Aproximativ o treime din angajaţii vamali urmează a fi disponibilizaţi - proiect al ANV
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 10 mai.)
Aproximativ o treime dintre angajaţii vamali urmează a fi disponibilizaţi, astfel că din 4.586 câţi sunt în prezent vor rămâne 3.159, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern privind modificarea legii Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV).
Numărul maxim de posturi pentru Autoritatea Naţionale a Vămilor şi unităţile subordonate acesteia este de 3.159, inclusiv postul de demnitar, conform modificărilor aduse printr-un proiect privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în structura organizatorică se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la
propunerea vicepreşedintelui ANAF care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare noilor prevederi.
ANV este condusă de un vicepreşedinte al ANAF, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.
Zeci de vameşi de la punctele din Timiş, Suceava şi Vaslui, alături de poliţiti de frontieră, au fost arestaţi în cursul lunii februarie, în urma unor ample acţiuni ale anchetatorilor ancticorupţie împotriva contrabandei de la graniţe.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO