- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.10.2017, 02:58)
- Dan Straut
EXCLUSIV | Din 2 octombrie s-au scumpit şi ţigările, cu 50 de bani pachetul
Noile declaraţii privind preţurile maximale anunţate pe site-ul Ministerului Finanţelor de către principalii producători din industria tutunului, consultate de MEDIAFAX, arată scumpiri cu 50 de bani pe pachet la cele mai cunoscute mărci de ţigarete, începând din 2 octombrie.

EXCLUSIV | Din 2 octombrie s-au scumpit şi ţigările, cu 50 de bani pachetul
Astfel:
- ţigările Viceroy sau L&M, care costau anterior 15,00 lei/pachet, costă de marţi 15,50 lei/pachet;
- ţigările Pall Mall, care costau anterior 15,50 lei/pachet, costă de marţi 16,00 lei/pachet;
- ţigările Kent, Lucky Strike, Marlboro sau Rothmans, care costau anterior 16,50 lei/pachet, costă de marţi 17,00 lei/pachet;
- ţigările Vogue, care costau anterior 17,00 lei/pachet, costă de marţi 17,50 lei/pachet;
- ţigările Dunhill, care costau anterior 17,50 lei/pachet, costă de marţi 18,00 lei/pachet.
Comercianţii cu amănuntul au aplicat imediat aceste scumpiri, fără a mai aştepta să se epuizeze pachetele achiziţionate la preţurile anterioare, iar producătorii de ţigarete nu au oferit - în raportările către Finanţe - motivele scumpirilor.
În cele mai multe cazuri, scumpirea ţigaretelor este de 3%.
Aceste creşteri de preţuri vin în contextul în care, de la 1 octombrie, gazele s-au scumpit cu 6%, factura urmând să fie mai mare cu aproximativ 4 lei la o gospodărie medie, tarifele la electricitate au urcat cu 0,030 lei/MWh, iar la carburanţi costuile au crescut până peste pragul de 5 lei/litru din cauza majorării accizelor, lansând în cascada scumpirilor produsele cu cele mai mari ponderi în inflaţie.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe