Prima pagină » Social » Botiş: Nu angajatorul trebuie să se ocupe de protecţie sau asistenţă socială, ci statul

Botiş: Nu angajatorul trebuie să se ocupe de protecţie sau asistenţă socială, ci statul

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a spus, sâmbătă, la Bistriţa, la o întâlnire cu oamenii de afaceri din judeţ, că nu este atributul angajatorilor să facă asistenţă sau protecţie socială, ci al statului.
Botiş: Nu angajatorul trebuie să se ocupe de protecţie sau asistenţă socială, ci statul
Cristiana Sabau
12 mart. 2011, 13:11, Social

Ioan Botiş le-a spus oamenilor de afaceri prezenţi că ei trebuie să facă profit şi să creeze noi locuri de muncă.

Botiş a afirmat că, din punctul său de vedere, noul Cod al Muncii este prima etapă în ceea ce înseamnă o reformă adevărată în economia România.

„Prima lege pe care o consider foarte importantă este Codul Muncii, care nu mai pune baza doar pe latura socială, ci pe performanţă în primul rând. Această lege îi spune angajatorului şi angajatului că trebuie să facă performanţă şi că nu este atributul angajatorului ca să facă asistenţă sau protecţie socială”, a declarat Botiş.

Potrivit ministrului, mesajul noului Cod al Muncii pentru oamenii de afaceri este să facă profit, să investească, să se dezvolte şi să creeze locuri de muncă.

„Acesta este mesajul Codului Muncii pentru întreprinzători, pentru angajatori. De asistenţă socială se ocupă instituţia numită stat, care are asemenea instrumente: agenţiile de prestaţii sociale şi pentru ocuparea forţei de muncă. Sunt instituţii care se pot ocupa de asistenţă socială, de reorientare, de inserţie pe piaţa muncii. Acestea sunt atribute foarte clare pe care un stat trebuie să şi le dezvolte şi să lase angajatorii să se dezvolte ei şi să facă profit, investiţii, să creeze noi locuri de muncă”, a declarat Botiş.

Ministrul Muncii a adăugat că primul lucru pe care a încercat să-l facă de la preluarea ministerului a fost să ajusteze cheltuielile sociale.

El a spus că, în momentul în care a preluat ministerul, a observat că există o curbă de creştere a cheltuielilor sociale de aproximativ un miliard de lei pe an, astfel încât din 2006 până în 2009 s-a ajuns cu cheltuielile sociale de la şase miliarde de lei la nouă miliarde de lei. Din acest motiv, primele demersuri s-au referit la ajustări pe legile sociale, a spus Botiş.

Ioan Botiş a participat, sâmbătă, la o întrunire cu oamenii de afaceri din Bistriţa-Năsăud organizată de Camera de Comerţ şi Industrie, a cărei temă de dezbatere a fost noul Cod al Muncii.