Prima pagină » Social » Judecătoarea Carmen Mladen, acuzată de şantaj, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile

Judecătoarea Carmen Mladen, acuzată de şantaj, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile

Judecătoarea Carmen Mladen de la Curtea de Apel Craiova, acuzată de şantaj, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Judecătoarea Carmen Mladen, acuzată de şantaj, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile

Instanţa a luat aceeaşi hotărâre în cazul lui Ionel Stoian – reţinut de DNA, alături de Mladen, sub aceeaşi acuzaţie.

Decizia poate fi atacată cu recurs.

Potrivit DNA, judecătoarea Carmen Mladen, de la Secţia civilă a Curţii de Apel Craiova, a primit 5.000 de euro de la o persoană pe care o şantaja din 28 mai, împreună cu Ionel Stoian, căreia i-a spus că va face publice fapte compromiţătoare dacă nu primeşte banii.

În perioada 28 mai – 12 iunie, Carmen Mladen şi Ionel Stoian „au constrâns, în mod repetat, o persoană denunţătoare, parte vătămată în cauză, să le remită sume de bani, sub ameninţarea că vor da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru respectiva persoană”, au precizat procurorii.

Cei doi au obţinut astfel 5.000 de euro de la persoana vătămată, banii fiind primiţi miercuri de judecătoarea Carmen Mladen.

În aceeaşi zi, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului de la Curtea de Apel Craiova.

Potrivit unor surse judiciare, Mladen este acuzată că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu oameni de afaceri, despre care avea cunoştinţă că sunt căsătoriţi. Ulterior, judecătoarea le pretindea acestora sume de bani sau foloase, pentru a nu divulga detalii de natură să afecteze căsniciile lor.