EXCLUSIV: Generalul Bontic dădea petreceri private cu bunuri ale Jandarmeriei

Generalul Neculai Bontic, urmărit penal pentru luare de mită şi abuz în serviciu, dădea petreceri private cu legumele si carnea animalelor crescute pe banii Jandarmeriei şi le cerea subordonaţilor chiar şi gumă de mestecat şi pastă de dinţi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Urmărește
1259 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Generalul Bontic dădea petreceri private cu bunuri ale Jandarmeriei

EXCLUSIV: Generalul Bontic dădea petreceri private cu bunuri ale Jandarmeriei (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, adjunctul pentru logistică al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR) nu se ferea să mănânce gratuit la popota unităţii. În ultimii ani, susţin aceleaşi surse, Bontic a consumat de zeci de mii de lei, însă, în urma cercetărilor, s-ar fi găsit doar câteva chitanţe, suma totală plătită de el în această perioadă fiind de aproximativ şapte sute de lei.

Sursele citate mai spun că Neculai Bontic folosea ofiţeri de la brigăzile speciale de intervenţii pentru a se ocupa de cultivarea legumelor din serele special amenajate în cadrul unităţii Jandarmeriei din strada cu acelaşi nume din Capitală sau pentru creşterea porcilor.

Aceleaşi surse arată că Bontic folosea materia primă rezultată în scopuri personale. Mai precis, menţionează sursele citate, generalul a dat numeroase petreceri cu invitaţi personali, alte persoane decât cele din sfera de activitate, la care a utilizat legumele şi carnea animalelor crescute pe banii instituţiei.

Bontic a organizat astfel de petreceri de ziua sa, a soacrei sale sau a soţiei, precizează sursele, care arată că generalul apela, de fiecare dată, la bunurile unităţii sau ale altor unităţi ale jandarmeriei din ţară.

Potrivit surselor citate, generalul Bontic transformase unitatea într-o "piaţă de desfacere de legume şi fructe".

O altă acuzaţie din dosar este aceea că Bontic a constrâns personalul din subordine să îi furnizeze benzină sau motorină din rezerva unităţii. Astfel, explică sursele, generalul îi preda sistematic unui subaltern maşina personală, un Jeep, pentru a-i face plinul cu carburant. Astfel, generalul a "câştigat aproximativ patru tone de motorină", susţin sursele citate.

Sursele mai precizează că generalul Bontic "cerea tot ce se putea", existând situaţii când a solicitat "gumă de mestecat sau chiar pastă de dinţi".

O altă situaţie prezentată de sursele citate este aceea din iulie 2012, de la înmormântarea generalului Tudor Cearapin - fostul comandant al Jandarmeriei Române între 2001 şi 2005. Atunci, Bontic le-ar fi solicitat subordonaţilor care se ocupau de ceremonie să-i pună la dispoziţie baxuri de apă minerală sau alte bunuri alocate în acel caz.

Sursele citate afirmă că Bontic, după ce a luat bunurile pentru funeralii, le-ar fi "valorificat" ulterior, fără a putea preciza, la acest moment, în ce condiţii s-a produs acest lucru.

Totodată, Bontic este acuzat şi în legătură cu două licitaţii ale Jandarmeriei, ce vizau achiziţionarea de echipament pentru jandarmii care urmau să fie dislocaţi în Afganistan. Sursele citate arată că Bontic ar fi acceptat, la acele licitaţii, societăţi agreate, de la care a achiziţionat echipament slab calitativ, la costuri mari, prejudiciind astfel Jandarmeria. Potrivit surselor citate, mare parte din acest echipament, precum căşti de protecţie, nu a fost folosită, ajungându-se chiar în situaţia în care unii dintre jandarmii operativi şi-au cumpărat personal echipamente de protecţie sau căşti.

Generalul Neculai Bontic, adjunct al IGJR, este urmărit penal pentru 17 fapte de luare de mită şi abuz în serviciu, fiind acuzat că a primit de la subordonaţi bunuri de peste 130.000 de lei ca să-i protejeze în carieră şi le-ar fi impus să îi alimenteze maşinile personale cu carburanţi din unitate, a anunţat, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au început urmărirea penală faţă de generalul maior Neculai Bontic, adjunct pentru logistică al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR), pe care îl acuză de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, de 17 infracţiuni de luare de mită şi de participaţie improprie la delapidare, în formă continuată.

Potrivit rezoluţiei procurorilor de începere a urmăririi penale, în perioada 2005 - 2012, Neculai Bontic a pretins şi primit de la subordonaţii săi din unităţile din Bucureşti şi din ţară mai multe bunuri, estimate în acest moment la peste 130.000 de lei, pentru ca, în schimb, să îi protejeze pe parcursul carierei profesionale.

De asemenea, Neculai Bontic le-ar fi impus subordonaţilor ca, în mod periodic, să alimenteze cu carburanţi auto aflaţi în patrimoniul unităţilor de jandarmerie autoturismele personale ale acestuia.

"De asemenea, acesta a cerut subordonaţilor săi ca, în timpul programului de lucru, să folosească bunurile şi resursele aparţinând unităţilor în care îşi desfăşurau activitatea şi să presteze diverse tipuri de servicii în folosul personal al învinuitului Bontic Neculai", a precizat DNA, într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au stabilit că, în această modalitate, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a fost prejudiciat cu aproximativ 80.000 de lei.

Procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă lui Neculai Bontic acuzaţiile din acest dosar.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Teodorescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele necesare în anchetă.

Generalul Neculai Bontic a fost audiat, în 17 iunie, de procurorii militari anticorupţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici