- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.01.2013, 15:46)
- Catalin Lupasteanu
EXCLUSIV: Hoţii tablourilor din Rotterdam au reţinut numele lui Matisse după maşina Matiz şi au scris "Goghen"
Suspecţii arestaţi în ancheta furtului de tablouri de mare valoare din Rotterdam nu aveau cunoştinţe de artă, iar la audieri unul a arătat că a reţinut numele pictorului Henri Matisse după marca Matiz, în vreme ce altul, în loc de Gauguin a scris, după auz, "Goghen", potrivit unor surse judiciare.
Urmărește
2757 afișări
EXCLUSIV: Hoţii tablourilor din Rotterdam au reţinut numele lui Matisse după maşina Matiz şi au scris "Goghen"
Presupuşii hoţi de tablouri nu aveau nicio tangenţă cu arta şi nu au fost capabili să reţină sau să scrie corect numele tablourilor pe care le-ar fi furat şi ale autorilor acestora, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, după audierile care au avut loc marţi a reieşit că Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, arestaţi în acest caz, nu ar putea fi creierul furtului celor şapte tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam, întrucât aceştia nu cunosc nimic despre artă.
"Ei nici nu au ştiut să scrie numele tablourilor sau ale operelor. Unul dintre ei a ştiut că tabloul furat este un Matisse pentru că lui i s-a părut cuvântul foarte apropiat de cuvântul Matiz", au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Suspectul ar fi recunoscut în faţa procurorilor DIICOT implicarea sa în furt, iar când a fost întrebat de unde cunoştea şi cum a reţinut numele tablourilor pe care trebuia să le sustragă din muzeu, a notat: "Ştiu că este un Matisse pentru că am reţinut numele asociindu-l cu Matizul şi aşa am ţinut minte cum îl cheamă".
Sursele citate au mai arătat că un alt suspect a scris pe declaraţia sa numele pictorului Paul Gauguin după cum l-a auzit pronunţat, respectiv "Goghen".
"Ei nu au dat importanţă lui Gauguin sau Matisse, dar au declarat că atunci când au văzut un tablou de Pablo Picasso au ştiut că acel tablou este unul valoros pentru că au auzit la viaţa lor de acest pictor. Problema este că cel mai ieftin Picasso este aproximativ 800.000 de euro, în vreme ce un Matisse este cu mult mai scump. Deci ei nu au cunoscut aceste aspecte", au declarat sursele citate.
Citeşte şi:
EXCLUSIV: Hoţii tablourilor din Rotterdam au "fentat" sistemul de securitate cu raze laser şi au furat tablourile în 2 minute
Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt "Tête d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait de Meyer de Haan" şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.
Trei dintre suspecţi - Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.
Potrivit documentului citat, "în cursul anului 2012, inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de şapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părţii vătămate Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro".
Instanţa arăta în motivare că în acest dosar este implicat inclusiv un asistent al lui Cătălin Botezatu, care, împreună cu un cetăţean moldovean, ar fi încercat să evalueze şi să vândă două dintre tablouri lui Constantin Dinescu.
Potrivit anchetatorilor, cele două persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, acestea au fost evaluate de Mariana Dragu, angajată a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), iar după ce a aflat că sunt originale, a refuzat să le cumpere.
Evaluatorul a fost pus sub învinuire în acest dosar, au precizat anchetatorii, citaţi în motivarea instanţei.
Citeşte şi:
EXCLUSIV: Tablourile furate, ţinute "în pungi de un leu". Hoţii nu ştiau cât să ceară pe ele
Anchetatorii au mai arătat că cei trei bărbaţi arestaţi ar fi fost denunţaţi procurorilor de către o fostă iubită a unuia dintre aceştia.
Tribunalul Bucureşti a respins recursul celor trei, astfel că aceştia sunt cercetaţi în continuare în arest preventiv.
Autorii furtului din octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam voiau să dea foc la tablouri din cauza situaţiei generate, au spus reprezentanţii DIICOT, la Tribunalul Bucureşti, precizând că există o interceptare în acest sens.
În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, procurorul DIICOT a arătat Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: "Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem".
În acest caz a fost reţinut şi asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune. Condrat a fost eliberat marţi seară din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a dat declaraţii procurorilor DIICOT.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: EXCLUSIV: Hoţii tablourilor din Rotterdam au "fentat" sistemul de securitate cu raze laser şi au furat tablourile în 2 minute
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe