EXCLUSIV INTERVIU VIDEO Preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea: Peste 90% din cazurile pierdute la CEDO, cauzate de legislaţia proastă

"Vreau să vă spun faptul că mai mult de 90% din cazurile pierdute în faţa CEDO se datorează legislaţiei inadecvate sau proaste sau insuficiente. Ori judecătorul care are menirea de a aplica legislaţia şi nu de a crea legislaţie nu poate să facă altceva decât să o aplice aşa cum este ea, bună sau proastă. (...) Prin urmare, susţin orice fel de răspundere materială, a tuturor categoriilor de profesionişti, inclusiv a parlamentarilor şi membrilor executivului", a declarat Cristina Tarcea în interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a transmis un mesaj aleşilor ţării, precizând că îşi doreşte ca aceştia "să lase orice interese deoparte" şi "să legifereze bine". Magistratul a vorbit şi despre încercările eşuate de a obţine un nou sediu, precizând că "aceste încercări au fost fie neserioase, fie incompetente, fie, pur şi simplu, formale, luate doar de dragul de a nu se reproşa că nu s-a stat alături de Înalta Curte atunci când a avut nevoie".

În ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), Cristina Tarcea consideră că acesta şi-a atins scopul.

Redăm interviul integral acordat de Cristina Tarcea, preşedintele ÎCCJ, agenţiei de presă MEDIAFAX.

Reporter: Ce aşteptări aveţi dumneavoastră de la noul Parlament?

Cristina Tarcea: Nu aş putea să spun că am aşteptări noi de la noul Parlament faţă de vechile parlamente care au fost până la acest moment în România. Aşteptarea adevărată, reală şi sinceră este aceea ca dânşii să realizeze faptul că, la fel ca toate categoriile sociale, au o menire socială, un rol social şi acela este rolul de a legifera. Nu de a legifera oricum, ci de a legifera bine, de a legifera coerent şi de a legifera conform nevoilor societăţii româneşti actuale. Insist asupra acestui lucru pentru că legea este una dintre modalităţile prin care se poate asigura o ordine în societate, nu numai în societatea românească, într-o societate în general, iar o lipsă de coerenţă în procesul legislativ se va răsfrânge asupra tuturor domeniilor societăţii.

Reporter: Ştim că sunt hotărâri ale CCR, care privesc domeniul juridic, care ar trebui să fie puse în acord şi trenează de ceva timp. Vă aşteptaţi să se facă ceva curând în acest sens?

Cristina Tarcea: Este adevărat. Este o problemă mai veche a societăţii româneşti pentru că există nişte dispoziţii în legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale care impun celor care au iniţiativă legislativă, respectiv Guvernului, în primul rând, să pună în acord în termen de cel mult 45 de zile dispoziţiile declarate neconstituţionale cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat întotdeauna. Uneori, Executivul a fost destul de prompt şi a găsit modalitatea de a face acest acord între exigenţele deciziilor Curţii Constituţionale şi legea imperfectă din acest punct de vedere. Trebuie să recunosc că şi acesta este un aspect asupra căruia şi Executivul şi Legislativul ar trebui să se aplece mai cu atenţie şi să-l rezolve în termenul prevăzut de lege pentru că, din păcate, aceste legi neclare şi aceste legi necorelate cu dispoziţiile deciziei CCR ne creează probleme în primul rând nouă, judecătorilor, care suntem obligaţi să aplicăm legea, dar şi celorlalte autorităţi care sunt competente să facă aplicarea acestor dispoziţii legale. Prin urmare, cred că aceasta trebuie să reprezinte o prioritate pentru noul Executiv şi Legislativ.

Reporter: Credeţi că partidul care are acum majoritatea în Parlament, potrivit rezultatului votului, este un pericol pentru justiţie? Consideraţi că ar putea fi modificate anumite legi în detrimentul înfăptuirii actului de justiţie?

Cristina Tarcea: M-aş feri să vorbesc despre faptul că un partid sau altul reprezintă un pericol pentru una dintre puteri sau pentru unul dintre segmentele societăţii. M-aş feri de o asemenea evaluare, în primul rând, datorită statutului meu de judecător, îmi este interzis prin lege să fac orice comentariu şi analiză politică. Nu în ultimul rând, m-aş feri să fac o asemenea evaluare pentru simplu motiv că eu cred în valorile morale, cred în faptul că poporul român este foarte conştient de faptul că o societate aşezată şi stabilizată nu poate să fie decât o societate care respectă legile. Este vorba nu numai de legile dictate de legislativ, dar şi de legile moralei şi eticii. M-aş feri de o asemenea evaluare şi pentru că orice partid politic nu face altceva decât să răspundă unei nevoi sociale, aceea de a stabili politici pentru diferitele segmente ale activităţii şi îmi doresc din tot sufletul ca să conştientizeze acest rol social pe care îl au, să lase orice fel de interese deoparte şi să se gândească doar la interesele societăţii şi oamenilor care i-au ales.

Reporter: Cum vedeţi atacurile asupra justiţiei? Aţi simţit presiuni vreodată?

Cristina Tarcea: Este o problemă tare complicată şi o problemă care trebuie abordată întotdeauna cu onestitate, cu sinceritate şi cu bună credinţă. A făcut carieră în spaţiul juridic şi media românesc (şi european) articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează libertatea la exprimare. Din păcate, sub umbrela libertăţii la exprimare se ascund o sumedenie de comportamente care nu întotdeauna justifică ceea ce jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a definit libertatea de exprimare. Atacuri (n.r la adresa justiţiei) sunt, au fost şi vor mai fi. Dacă mă întrebaţi pe mine dacă am simţit aceste atacuri, îmi este greu să spun pentru că gradul de percepţie a acestor atacuri depinde şi de tăria ta ca persoană. Te doare, bineînţeles, te afectează faptul că de cele mai multe ori se scriu lucruri neadevărate despre tine. Dacă eşti o persoană puternică suferi o noapte şi pleci mai departe, dacă nu, efectele pot fi pe termen mult mai lung. De aceea este foarte important să decelăm între libertatea la informare, între libertatea publicului de a fi informat şi atacul asupra justiţiei. Invoc în permanenţă Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Jurisprudenţa CEDO pentru că ea este una dintre călăuzele oricărui judecător şi ar trebui să fie călăuza nu numai a judecătorului, ci şi a tuturor oamenilor care vieţuiesc într-un stat european în ceea ce priveşte garantarea şi protecţia valorilor europene. Pentru că m-aţi întrebat despre atacurile la justiţie, n-aş vrea să vă spun cu vorbele mele, aş vrea să va citesc dintr-un curs extrem de important şi la care eu ţin foarte mult, al profesorului Corneliu Bârsan care a fost judecătorul României la CEDO , o persoană pe care eu o respect şi care a spus aşa : "Referindu-se la rolul presei în cadrul dezbaterilor judiciare, Curtea a arătat că agitarea la lumina zilei a datelor unui proces în aşa fel încât publicul să dea înaintea pronunţării instanţei competente propriul său verdict riscă să conducă la pierderea respectului pentru tribunale şi a încrederii necesare în activitatea acestora. De asemenea, procedându-se în acest fel se ajunge la crearea unui pseudo proces, spectacol în media, împrejurare ce ar putea conduce, pe termen lung, la producerea unor consecinţe nefaste în privinţa recunoaşterii instanţelor ca unicele titulare a soluţionării proceselor". Este, de fapt, dintr-o cauză împotriva Slovaciei, o cauză din 2011. Am ţinut să citez acest text pentru că atunci când se informează opinia publică cu privire la activitatea de judecată a instanţelor şi la activitatea judecătorilor niciodată nu trebuie pierdut din vedere faptul că această activitate de informare nu se poate face oricum, ea trebuie să se facă de aşa manieră încât să se păstreze respectul publicului în actul de justiţie şi în persoanele care fac acest act de justiţie.

Reporter: Vă întrebam dacă aţi resimţit presiuni dinspre mediul politic.

Cristina Tarcea: Nu am simţit niciun fel de presiune din partea mediului politic, şi nu numai în calitate de preşedinte al ÎCCJ, lucrez la Înalta Curte de 12 ani, înainte am ocupat şi nişte funcţii publice, dar am fost judecător, nu orice fel de judecător, ci şi în materie penală, şi niciodată nu am simţit niciun fel de presiune, nici măcar în anii în care era discutabilă independenţa justiţiei în ceea ce priveşte reglementările legale în vigoare la acea dată. Deci, până acum nu, personal nu am simţit nicio presiune din partea politicului şi îmi doresc din tot sufletul să nu se întâmple niciodată. Ceea ce vă pot garanta este că chiar dacă s-ar încerca, nu sunt genul de persoană care să răspundă la astfel de presiuni.

Reporter: Au fost discuţii până acum legate de un nou sediu al instanţei supreme. S-au concretizat cumva aceste discuţii?

Cristina Tarcea: Este, cred, problema cea mai gravă, cea mai acută a ÎCCJ la ora actuală. Tot ceea ce pot să vă spun este că actualul sediu pe care îl ocupă ÎCCJ este din anul 2000, iar la acea perioadă numărul judecătorilor, potrivit legilor de atunci, era de maxim 60. Cam tot acesta era şi numărul magistraţilor asistenţi şi al personalului auxiliar. Din păcate, acum suntem 122 de judecători pe schemă şi tot atâţia magistraţi asistenţi şi un număr dublu de personal auxiliar. În 2000 numărul maxim de personal era la jumătatea personalului care funcţionează acum. S-au edictat între timp o serie de legi, s-au acordat ÎCCJ o serie de competenţe, dar nimeni niciodată nu şi-a pus problema : dar cu personalul pe care îl are şi cu spaţiul pe care îl are Înalta Curte poate să îşi ducă cu decenţă la bun sfârşit toate sarcinile cu care noi o împovărăm? Nu a interesat pe nimeni până acum acest aspect. Sper ca de acum înainte să realizeze cei care au putere de decizie că problema spaţiului este una reală pentru Înalta Curte. Au fost încercări de-a lungul timpului de a rezolva problema spaţiului, dar daţi-mi voie, cu o maximă sinceritate, să spun faptul că aceste încercări au fost fie neserioase, fie incompetente, fie, pur şi simplu, formale, luate doar de dragul de a nu se reproşa că nu s-a stat alături de Înalta Curte atunci când a avut nevoie. Spun asta pentru că s-a repartizat un spaţiu care are mari probleme seismice şi pe care nu l-am putut folosi. Este spaţiul pe care Ambasada Statelor Unite l-a părăsit şi ceea ce n-a fost bun pentru vechii locatari se pare că, în opinia unora, ar fi fost bun pentru noi. Lăsând la o parte faptul că era total insuficient, nu putea să încapă decât o singură secţie acolo, spaţiul prezenta aceste probleme cu risc seismic ridicat. S-a acordat din nou, sub o formă juridică destul de ciudată şi incertă, o aripă din cadrul Palatului Parlamentului, este aripa care fusese ocupată o perioadă de SPP, dar şi acel spaţiu era total insuficient, mai mult de jumătate prezenta probleme mari din cauza faptului că nu exista luminaţie naturală şi aerisire naturală, dar şi din cauza unor grave vicii de construcţie. Au existat nişte inundaţii foarte puternice acum trei ani care au stricat şi ceea ce mai rămăsese întreg din spaţiul respectiv, motiv pentru care a trebuit să abandonăm şi acea variantă, care, oricum, era insuficientă, nu încăpea toată Înalta Curte în acel spaţiu. S-au mai găsit soluţii. Cert este că, la ora actuală, Direcţia Economică îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu pe undeva prin Piaţa Universităţii. Este o direcţie importantă, nu ne-am putea lipsi de ea, dar nu aveam ce face, asta este realitatea. Cred că ar fi cazul ca cei care au putere de decizie să realizeze că este o problemă. Problema spaţiului ne afectează inclusiv activitatea de judecată pentru că termenele pe care le acordăm în procese sunt în funcţie de existenţa unei săli libere. Şi mai ales în condiţiile în care toată lumea vrea ca bugetul tuturor instanţelor de judecată să fie preluat de ÎCCJ. Nu ştiu cum s-ar putea prelua o atribuţie atât de importantă fără existenţa unei infrastructuri adecvate în primul rând pentru Înalta Curte. Este o problemă de la care nu am de gând să abandonez şi am de gând ca imediat după ce se va stabiliza cât de cât activitatea executivului şi legislativului să încep toate demersurile, din nou, pentru a rezolva această problemă. (...) Sunt vechi (discuţiile), cel puţin din anul 2010 au fost antamate discuţiile despre aceste spaţii. Problema spaţiului a apărut cam de prin anul 2004, 2005. Atunci se discuta ca variantă, nu era chiar atât de gravă încât să ne determine să luam nişte măsuri concrete. Cert este că din 2010, când s-a umblat mult la competenţele Înaltei Curţi şi a crescut foarte mult personalul ÎCCJ, spaţiul a devenit cu adevărat o problemă. Am stat şi m-am gândit dacă este indicat sau nu, în perioada de interimat, să fac demersuri de acest fel, dar până la urmă mi-am spus că nu contează ce cred alţii despre mine, important este să rezolv o problemă a curţii, motiv pentru care am fost în audienţă şi la primul ministru şi la primarul general încă din luna iunie 2016. Promisiuni am primit o grămadă, din păcate lucruri concrete mai puţin.

Reporter: Cum vedeţi ideea unei legi privind răspunderea magistraţilor, aşa cum a fost dezbătută în ultima perioadă?

Cristina Tarcea: O lege a răspunderii magistraţilor există. Mă refer la articolul 52, aliniatul 3 din Constituţia României care vorbeşte despre faptul că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Aceasta este teza I, aliniatului 3, iar în teza a II a Constituţia României spune că răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă. Am ţinut să vă citez acest text din Constituţie pentru că, cel puţin din punctul de vedere al nostru, al juriştilor, este evident că el consacră două mecanisme de răspundere. Este vorba de o răspundere principală, directă, care este răspunderea statului, şi de o răspundere indirectă, subsidiară, care este răspunderea magistratului. Deci, un magistrat nu poate răspunde conform normelor constituţionale decât în situaţia în care toate condiţiile pentru antrenarea răspunderii statului sunt îndeplinite. Acesta este mecanismul constituţional. Prin urmare, sub actuala guvernare a dispoziţiilor articolului 52, aliniatul 3 din Constituţia României, nu poate fi aprobată o lege, că e cea veche care va fi amendată, că este una nouă, cu alte dispoziţii, iar mecanismul nu poate să fie decât acela al răspunderii subsidiare a magistraţilor. Prin urmare, din punctul meu de vedere, dacă se apreciază că actuala formă de răspundere este necorespunzătoare, cauzele ar trebui depistate la nivelul normelor constituţionale şi nu la nivelul normelor interne. Îmi doresc tare mult să vă spun că din punctul meu de vedere, în egală măsură ar trebui instituită şi o răspundere materială a legislativului şi a executivului pentru incoerenţă, pentru incompetenţă, pentru acte legislative inadecvate sau pentru act de guvernare inadecvat. Într-o perioadă am făcut activitate de pionierat în sensul că am fost unul dintre primii oameni a lucrat în cadrul Direcţiei Agentului guvernamental pentru CEDO care la acea dată funcţiona în cadrul Ministerului Justiţiei. Am constatat că de dragul de a fi primiţi în Consiliul Europei autorităţile de la acea vreme s-au grăbit să ratifice Convenţia Europeană a drepturilor omului fără să existe niciun studiu de impact cu privire la compatibilitatea dreptului intern cu exigenţele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Nu numai că nu a existat nici un studiu de impact, dar, spre deosebire de alte state care atunci când au realizat faptul că au probleme în ceea ce priveşte compatibilitatea legislaţiei au făcut rezerve, anumite rezerve temporare sau definitive la anumite dispoziţii din convenţie, noi nu am făcut niciun fel de rezervă. În afară de faptul că nu aveam o legislaţie pregătită pentru exigenţele convenţiei europene, în foarte cunoştinţă de cauză pentru că am lucrat acolo, pot să vă spun că compartimentul care asigura apărările Guvernului României la CEDO a fost constituit la doi ani după ce România a ratificat convenţia. Tot în calitate de lucrător în cadrul direcţiei agentului guvernamental şi apoi, ulterior, ca agent guvernamental, vreau să vă spun faptul că mai mult de 90% din cazurile pierdute în faţa CEDO se datorează legislaţiei inadecvate sau proaste sau insuficiente. Ori judecătorul care are menirea de a aplica legislaţia şi nu de a crea legislaţie nu poate să facă altceva decât să o aplice aşa cum este ea, bună sau proastă. Se uită doar la faptul că ultima autoritate care s-a pronunţat în cauză a fost justiţia, deci lumea se uită doar la răspunderea materială a magistratului omiţând cu desăvârşire să se uite la cauzele care au determinat acele încălcări. CEDO niciodată nu se va pronunţa asupra temeiniciei modului de soluţionare a unui raport juridic de către instanţa europeană. Niciodată Curtea Europeană nu va spune într-un proces penal că în mod greşit instanţa a constatat că X este vinovat sau nevinovat sau într-un proces civil că în mod greşit a soluţionat raportul juridic. CEDO se uită doar dacă toate procedurile derulate în faţa autorităţilor statului respectiv, şi nu numai judiciare, au respectat sau nu convenţiei europene a drepturilor omului. Dacă a existat un proces echitabil, dacă legislaţia privind arestarea şi reţinerea a fost adecvată convenţiei, dacă s-au respectat limitele şi exigenţele libertăţii de exprimare, etc. Prin urmare, susţin orice fel de răspundere materială, a tuturor categoriilor de profesionişti, inclusiv a parlamentarilor şi membrilor executivului.

Reporter: Cum vedeţi menţinerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)? Este necesară menţinerea sau ar trebui ridicat?

Cristina Tarcea: Acest mecanism de cooperare şi verificare a fost instituit la nivelul anilor 2005-2006 şi viza, în principal, aspecte privind justiţie. Aţi lecturat probabil ultimele rapoarte ale comisiei şi de la an la an au fost evidenţiate progresele în ceea ce priveşte reformelor în sistemul judiciar românesc. Am să fiu suficient de lipsită de modestie ca să spun că s-au evidenţiat în mod special progresele în ceea ce priveşte activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie . Prin urmare, cum menţiunea că menţinerea sau nu a MCV este un atribut exclusiv al politicului, pentru că o asemenea menţinere nu se poate face decât în urma unor negocieri politice, din punctul meu de vedere scopul pentru care a fost înfiinţat acest mecanism a fost îndeplinit şi asta rezultă din rapoartele care au fost publicate periodic în cadrul acestui sistem. Se pare că şi cei din cadrul Comisiei Europene vor o altă abordare şi mult mai largă a unui astfel de mecanism.

Reporter: Acum, că sunteţi membru al CSM, ce aşteptări aveţi de la colegii de acolo?

Cristina Tarcea: Îmi doresc, în primul rând, pentru Consiliul Ssuperior al Magistraturii ceea ce doresc pentru întreaga societate românească, adică să nu se pornească din nou şi din nou de la zero. Să se păstreze lucrurile bune care s-au făcut până acum şi, sigur, dacă este cazul, să se perfecţioneze, să se completeze, să se îmbunătăţească. Ce mai îmi doresc este unitatea. Trebuie să fiu sinceră şi să recunosc faptul că vechiul consiliu, alcătuit din persoane absolut remarcabile din punct de vedere al pregătirii, a fost deficitar la acest capitol, al unităţii. Spun asta pentru că uneori, câte un membru al CSM şi-a asumat o activitate, un demers sau un program bun, dar pentru că nu l-au discutat, pentru că nu a beneficiat de sprijinul celorlalţi colegi, rezultatul nu a putut fi decât unul şi anume eşecul.

Reporter: În ultimul an, cel puţin, au fost nenumărate nemulţumiri din partea asociaţiilor de magistraţi referitoare atât la modificările aduse legilor justiţiei, dar şi la salarii se refereau, oarecum, asociaţiile de magistraţi. Cum vedeţi această situaţie?

Cristina Tarcea: Trebuie să fiu sinceră şi să recunosc faptul că şi sistemul judiciar s-a aflat o parte din acest an în campanie electorală. Mulţi au speculat acest lucru şi au atribuit aceste mişcări în sânul sistemului judiciar acestui aspect al campaniei electorale, dar lucrurile sunt reale şi ele trebuie discutate, iar eu ca viitor membru al CSM sunt hotărâtă să ne aplecăm asupra lor în condiţii de normalitate şi de mai puţină agitaţie electorală. Legile justiţiei, dacă mă raportez la vârsta unei legi în România, sunt destul de vechişoare, sunt destul de bătrâne, ele datează din anul 2004. Mi s-a părut o chestiune de bun simţ şi de decenţă a actualului fost Guvern care a amânat discutarea acestor legi ale justiţiei pentru că e normal să nu laşi legi atât de importante cu câteva zile înainte de a pleca şi pentru că mai existau anumite discuţii în cadrul sistemului judiciar cu privire la anumite reglementări care cred că ar trebui făcute mai pe îndelete şi într-o atmosferă mai de linişte şi calm. Există un proiect de modificare a legilor justiţiei, a existat un dialog cu asociaţiile profesionale, în continuare va exista. (..) Aveam două categorii de persoane: unii care au dat statul în jduecată pentru indexări şi au câştigat, persoane care au dat statului în judecată pentru indexări şi au pierdut. Lucrurile au devenit incendiare abia acum pentru că în 2009 a intervenit o ordonanţă de urgenţă care a dispus suspendarea efectelor acestor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat drepturi salariale până în 2016. (...) Şi a venit anul 2016 , efectele OUG 71/2009 au încetat şi am fost în situaţia în care unii judecători beneficiau de hotărârile judecătoreşti şi le trebuiau majorate salariile, unii nu aveau hotărâri sau le fuseseră respinse. Aceasta a fost geneza scandalului în ceea ce priveşte salarizarea magistraţilor. Din păcate, lucrurile sunt încă nerezolvate. Sper să se găsească o soluţie pentru că şi mie mi se pare normal şi echitabil atunci când faci aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii, să ai acelaşi salariu.