EXCLUSIV: Korodi îi propune o întâlnire Patriarhului, pe tema construcţiei ilegale din Ceahlău

Ministrul Mediului, Korodi Attila, susţine că edificiul monahal ridicat de călugări în Parcul Naţional Ceahlău a fost clădit fără respectarea legii de mediu şi, îngrijorat de precedentul periculos pe care construcţia îl reprezintă, îl inivită pe Patriarhul Daniel la o discuţie pe această temă.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Korodi îi propune o întâlnire Patriarhului, pe tema construcţiei ilegale din Ceahlău

EXCLUSIV: Korodi îi propune o întâlnire Patriarhului, pe tema construcţiei ilegale din Ceahlău

În scrisoarea transmisă Patriarhului Daniel, ministrul Korodi îi explică succint Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române rolul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) în peisajul instituţional românesc. În continuare, Korodi îi supune atenţiei Patriarhului problemele legate de construcţia Casei de pelerini Panaghia, situată în zona de conservare specială a Parcului Naţional Ceahlău.

Potrivit unor surse care au relatat agenţiei MEDIAFAX despre conţinutul scrisorii, în textul documentului Korodi îşi exprimă, în numele instituţiei pe care o reprezintă, "îngrijorarea" că o construcţie de dimensiuni însemnate şi care are o destinaţie publică explicită a fost ridicată fără respectarea tuturor legilor de mediu.

În documentul pe care, potrivit surselor citate, îl semnează, Korodi vorbeşte şi despre riscul ca decizia de a construi fără autorizaţie în inima Parcului Ceahlău să reprezinte "un precedent periculos" pentru mediul românesc, cu atât mai mult cu cât gestul aparţine uneia dintre instituţiile cu mare autoritate şi popularitate în rândul românilor.

Pentru a da şi mai multă legitimitate demersului său, Korodi îl înştiinţează pe Daniel că semnalele de alarmă venite de la organizaţii non-guvernamentale pe această temă "s-au înmulţit". Pe lângă acestea, ministrul aminteşte şi de o posibilă verificare urmată de sancţiuni severe la adresa României din partea Uniunii Europene, toate posibile urmări ale gestului Bisercii de a construi fără autorizaţie în zona strict protejată a unui parc naţional.

În finalul documentului, ministrul Mediului îl invită pe Patriarh să caute o soluţie amiabilă şi legală pentru rezolvarea problemei, într-o primă fază în cadrul unei întâlniri private pe care i-o solicită lui Daniel, sugerând ca data la care ea să aibă loc să fie marţi, 22 ianuarie.

Scandalul privind realizarea unor lucrări de modernizare a chiliilor de la Schitul Toaca, din Masivul Ceahlău, a început în vara lui 2004, după ce mai multe organizaţii neguvernamentale de protecţia mediului au anunţat că pe munte au fost transportate, cu ajutorul a două elicoptere militare închiriate de la Baza Militară de Aviaţie 95 din Bacău, peste zece tone de materiale. Reprezentanţii organizaţiilor respective susţineau că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei nu avea autorizaţie în acest sens şi că, oricum, în zona respectivă realizarea unor construcţii este extrem de strictă, fiind arie protejată.

Construcţia casei de pelerini Panaghia de către Mitropolia Moldovei, precum şi transportul de materiale de construcţii cu elicopterele în masivul Ceahlău, judeţul Neamţ, care este arie protejată, au ajuns şi în atenţia UNESCO, încă din anul 2005. În noiembrie 2005, conducerea Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău a anunţat că a primit o avertizare din partea coaliţiei ONG Natura 2000, din care fac parte 44 de organizaţii neguvernamentale cu preocupări în domeniul protecţiei mediului, în care se preciza că problema va fi adusă în atenţia UNESCO. Ecologiştii criticau modul în care Mitropolia Moldovei ar fi obţinut autorizaţie de construcţie a unei case de pelerini în masivul Ceahlău, precum şi modul în care materialele de construcţie erau transportate pe munte. ONG Natura 2000 susţinea că autorizaţia de construcţie ar fi fost eliberată fără respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

Deşi zona este unică atît pentru România, cît şi pentru Europa, urmînd să fie protejată şi prin legislaţia europeană, respectiv prin Directiva Habitate şi Directiva Păsări, Mitropolia Moldovei a început, în 2004, realizarea unor construcţii în interiorul Parcului Naţional (arie protejată), în zona în care, conform legii, nu se pot face niciun fel de investiţii. Deşi au existat numeroase proteste din partea Consiliului Ştiinţific al Parcului şi a Asociaţiei Salvamont şi de Protecţie a Biodiversităţii, precum şi numeroase articole în presa locală şi naţională, "construcţia a continuat, sfidîndu-se prevederile legale“, se arată în comunicatul din 2005 al Coaliţiei ONG Natura 2000.

În continuarea documentului citat se făcea referire şi la faptul că "acţiunea ilegală a fost sprijinită şi de alte instituţii, de exemplu prin asigurarea transportului de materiale cu elicopterul Ministerului Apărării Naţionale în cursul primelor etape ale construcţiei sau prin acceptarea tacită a lucrărilor de construcţie de către instituţiile abilitate să oprească asemenea ilegalităţi”.

După ce în 2004 unitatea Militară de Aviaţie din Bacău a asigurat transportul materialelor de construcţie pe masivul Ceahlău, un an mai târziu Mitropolia Moldovei a primit ajutorul elicopterelor Ministerului de Interne pentru aceste operaţiuni.

Conducerea Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău a avertizat Mitropolia Moldovei şi Bucovinei că zborurile contravin legii pentru că nu există autorizaţie de survol şi aterizare într-o arie protejată.

În 2004, Dan Munteanu, preşedintele Comisiei pentru Protecţia Monumentelor Naturii, din cadrul Academiei Române declara că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei nu a cerut Academiei eliberarea avizului necesar pentru extinderea schitului Toaca situat în Parcul Naţional Ceahlău.

Munteanu a adăugat că legislaţia în vigoare la acel moment - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, aprobată prin Legea 462/2001, şi Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, modificată în 2000 şi 2002 - este foarte categorică în ceea ce priveşte construcţiile din ariile protejate şi din zonele de interes ştiinţific, cum este zona de platou din Ceahlău.

Potrivit unei declaraţii de la vremea respectivă a primarului localităţi Ceahlău, Constantin Şchiopu, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a primit spre folosinţă, printr-o hotărîre a consilierilor locali din 12 august 2004, două hectare de teren din rezervaţia naturală Ceahlău pentru extinderea schitului Toaca, dar autorizaţia de construcţie o va primi numai după obţinerea tuturor avizelor necesare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici