EXCLUSIV Monitorul Justiţiei. Declinare parţială a noului dosar „Colectiv” de la PTMB, înapoi la Parchetul General
După doar câteva zile de când Secţia de urmărire penală a Parchetului General a trimis dosarul “Colectiv” la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti (PTMB), în urma apariţiei casetei înregistrate cu filmările de la intervenţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) la incendiul care a avut loc în 30 octombrie 2015, o parte din dosar se întoarce la aceeaşi secţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

EXCLUSIV Monitorul Justiţiei. Declinare parţială a noului dosar “Colectiv” de la PTMB, înapoi la Parchetul General
PTMB a declinat partea care nu priveşte militarii de la IGSU, ci doar modul în care a fost acordat primul ajutor şi eventuala neglijenţă a cadrelor medicale care au acţionat la faţa locului, întrucât competenţa acestui parchet este doar pe posibile infracţiuni săvârşite doar de militari.
Astfel, cercetările care cuprind civili vor fi desfăşurate în continuare de Secţia de urmărire penală şi criminalistică aflată sub coordonarea procurorului şef Romulus Varga.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere
-
astăzi, 14:42
Schi alpin: Mikaela Shiffrin intră în istorie după ce a obţinut a 100-a victorie la Cupa Mondială