EXCLUSIV: Reprezentanţii salariaţilor vor putea negocia contractul colectiv de muncă
Reprezentanţii salariaţilor din unităţile în care nu sunt constituite organizaţii sindicale reprezentative vor putea să negocieze contractul colectiv de muncă, conform proiectului de modificare a Codului Muncii, obţinut de MEDIAFAX.
EXCLUSIV: Reprezentanţii salariaţilor vor putea negocia contractul colectiv de muncă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
În cazul angajatorilor la care sunt încadraţi mai mult de 20 de salariaţi, în unităţile în care nu sunt constituite organizaţii sindicale, interesele salariaţilor pot fi promovate şi apărate de reprezentanţii lor, aleşi şi mandataţi special în acest scop.
Proiectul de act normativ stabileşte o nouă atribuţie pentru aceştia, respectiv negocierea contractului colectiv de muncă.
Potrivit legislaţiei în vigoare, reprezentanţii salariaţilor au ca atribuţii principale urmărirea respectării drepturilor salariaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu contractul colectiv de muncă aplicabil, cu contractele individuale de muncă şi cu regulamentul intern, participarea la elaborarea regulamentului intern, promovarea intereselor salariaţilor referitoare la salariu, condiţii de muncă, timp de muncă şi timp de odihnă, stabilitate în muncă, precum şi orice alte interese profesionale, economice şi sociale legate de relaţiile de muncă şi sesizarea inspectoratului de muncă cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Administraţia Trump va intensifica arestările imigranţilor în marile oraşe din SUA
-
Frigul extrem face ca inaugurarea lui Trump să se facă în interior, pentru prima dată în 40 de ani
-
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar facem greşeli de amatori
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO