Prima pagină » Sănătate » În Oltenia nu se cultivă sparanghel, dar o altă planta este populară: „Din praz faci de toate. Se face prăjitură, mâncare, ciorbă şi desert”

În Oltenia nu se cultivă sparanghel, dar o altă planta este populară: „Din praz faci de toate. Se face prăjitură, mâncare, ciorbă şi desert”

În Oltenia nu se cultivă sparanghel, dar o altă planta este populară:
Luiza Paraschiv
24 apr. 2020, 16:33, Social

Ştiai că din sparanghel se pot face doar câteva feluri principale de mâncare? Leguma, bogată în vitamine, este folosită în special la prepararea garniturilor. Dar câte feluri de mâncare crezi că poţi găti din praz? În Oltenia, răspunsul este simplu: nenumărate.

Femeie din Dolj : Din praz faci de toate. Se face şi prăjitură, mâncare, ciorbă şi desertul.

“Şi ciorbă, şi mâncare cu măsline, salată de praz am auzit că se face…Mănânc. Ce crezi, cine m-a ţinut? Am mâncat şi cu mămăligă”, a spus gospodina.

În “ patria prazului”, Chef Andrei Voica ne arată o altă legumă plină de beneficii pentru sănătate, sparanghelul. Are numeroase vitamine şi se găteşte rapid, spune Chef Andrei Voica.

Pentru mine, sparanghelul este un produs foarte versatil. De ce spun versatil? Pentru că îl putem introduce în foarte multe preparate. Nu este un fel principal.Putem să-l folosim într-o supă cremă. Noi avem aici o supă-cremă de sparanghel, bineînţeles. ( …) Am folosit doar ceapă, usturoi, călite, bineînţeles, sparanghelul, după care un stoc de legume, a spus Chef Andrei Voica.

Supa-cremă de sparanghel se face uşor şi repede. Poate fi decorată cu prosciutto şi chiar cu sparanghel proaspăt. Specialiştii spun că sparanghelul conţine, în cantităţi importante, vitaminele A, E, K şi B6.

Locuitorii din Dolj, judeţ unde astăzi doar 64 de oameni, din peste şase sute de mii de locuitori, s-au îmbolnăvit de COVID-19, sunt convinşi că prazul este cea mai importantă legumă pentru sănătate.

Bărbat din Dolj: „ Are proteine, glucide şi săruri minerale. Nicio masă fără praz. Prazul…cum să nu….Alunecă vinul după el, e durere”

Concluzia: în Oltenia, sparanghelul cu greu îşi face loc în meniurile gospodinelor.

Chef Andrei Voica: Cred că oltenii n-ar putea să înlocuiască prazul cu sparanghelul pentru că noi prazul îl avem în sânge”