Exorcistul de la Tanacu a fost eliberat. Fostul preot Corogeanu a ispăşit două treimi din pedeapsă

Publicat: 30 11. 2011, 12:54
Actualizat: 04 03. 2014, 12:32

Daniel Corogeanu a ieşit din Penitenciarul Vaslui în jurul orei 12.50, fiind aşteptat de către fratele său şi de alţi doi tineri.

Fostul preot a urcat într-o maşină de teren înmatriculată în Bulgaria, refuzând să dea declaraţii jurnaliştilor prezenţi la poarta penitenciarului.

Daniel Corogeanu, care a ispăşit două treimi din pedeapsă, a fost eliberat condiţionat în urma unei sentinţe a Judecătoriei Vaslui.

„Noi am făcut propunerea de eliberare condiţionată a deţinutului Petru Corogeanu în urma evaluării făcute de către Comisia de eliberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui. În cererea înaintată către Judecătorie am prezentat o evaluare a deţinutului Petru Corogeanu, care a participat în mod activ la acţiunile din interiorul penitenciarului, ţinându-se cont inclusiv de rapoartele de pedepsire care au existat pe perioada cât persoanza privată de libertate s-a aflat în penitenciar. Instanţa a analizat această propunere şi a dispus punerea în libertate condiţionată a lui Petru Corogeanu”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Petru Toma.

Fostul preot Petru Corogeanu a fost încarcerat la Penitenciarul Valsui în 30 ianuarie 2008, după ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru lipsire ilegală de libertate urmată de moartea victimei. Sentinţa a fost dată după mai mult de doi ani şi jumătate de procese în care Petru Corogeanu a fost judecat de mai multe instanţe din ţară.

În iunie 2005, fostul preot, împreună cu patru măicuţe, între care fosta maică stareţă de la Mănăstirea Tanacu, au supus a altă măicuţă, în vârstă de 23 de ani, unui ritual de exorcizare, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Tanacu, judeţul Vaslui. Măicuţa, Irina Cornici, a murit după ce a fost ţinută trei zile fără apă şi mâncare, fiind imobilizată pe o cruce de lemn.

Trei din cele patru măicuţe au fost condamnate la cinci ani de închisoare, iar maica stereţă a fost condamnată la şase ani de închisoare, toate patru fiind încarcerate în ianuarie 2008/

Fosta maică stareţă de la Mănăstirea Tanacu din judeţul Vaslui, condamnată la şase ani de închisoare pentru moartea măicuţei Irina Cornici într-un proces de exorcizare, a fost eliberată condiţionat, marţi, din Penitenciarul Bacău, unde a ispăşit ultimul an de pedeapsă.

Celelalte trei măicuţe au fost eliberate din penitenciar la sfârşitul anului trecut, în timp ce fosta maică stareţă a Mănăstirii Tanacu a fost eliberată în 5 iulie.