Experiment ZF: Cât de autohton e un coş cu legume dintr-un supermarket: roşii din Senegal, ardei din Albania, cartofi din Franţa
Sursă foto: Infofrafic/ Ziarul Financiar
România se află în top zece producători de cartofi, ceapă şi roşii, luând fiecare tip de legumă în parte, la nivelul Uniunii Europene, însă a început anul 2022 cu cartofi din Franţa, ceapă din Germania şi roşii din Senegal, scrie ZF.
De ce s-a ajuns la acestă situaţie?
„Noi suntem oameni simpli, ţărani care ştiu doar să producă, şi ne-am trezit acum că vrem să negociem cu oameni care au fost pregătiţi să negocieze. Ne-am asociat, pentru că în Galaţi se produc legume industrial şi voiam să avem o putere mai mare şi să avem un om pregătit să negocieze, dar negociatorii de la supermarketuri nu au vrut să cumpere de la noi ca asociaţi, ci ne-au spus că vor cumpăra doar dacă fac contracte cu fiecare în parte şi am acceptat”, spune Daniel Ciuhureanu, administrator al Brateşleg Grup din Galaţi.
La raft, în data de 10 ianuarie 2022, în magazinul Carrefour Express de pe strada Dristorului, legumele proveneau preponderent din import. Cartofii veneau din Franţa, ceapa din Germania, roşiile din Senegal, castraveţii din Grecia, vinete din Spania, ardei din Albania sau dovlecei din Turcia. Din România erau doar rădăcinoase, cum sunt morcovii, varza, ţelina şi sflecla roşie. Totodată, mai era şi usturoi din România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO