Expert ONU: există motive întemeiate pentru a crede că în Gaza au fost comise acte de genocid

Publicat: 26 03. 2024, 18:58
Actualizat: 26 03. 2024, 22:53

Francesca Albanese este o specialistă independentă numită de ONU să monitorizeze drepturile omului în Gaza. Ea spune că există motive rezonabile să se creadă că Israelul a comis „acte de genocid” în Gaza, potrivit BBC.

Israelul a emis o declaraţie prin care condamnă raportul său şi îl cataloghează drept „o denaturare scandaloasă” a Convenţiei de genocid.

Albanese îşi va prezenta raportul Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU marţi după-amiază. La dezbatere vor participa şi vor ţine discursuri un reprezentant la Israelului, palestinieni şi rudele ostaticilor israelieni.