Prima pagină » Social » Drumul spre Sarmizegetusa Regia, distrus de ape, trebuie reparat în 5 zile de firma care-l întreţine – GALERIE FOTO

Drumul spre Sarmizegetusa Regia, distrus de ape, trebuie reparat în 5 zile de firma care-l întreţine – GALERIE FOTO

Drumul spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia trebuie reparat în cinci zile, după ce acesta a fost rupt în mai multe puncte, în cursul serii de duminică, de o viitură puternică, ultimii patru kilometri din drum fiind închişi traficului auto, transmite corespondentul MEDIAFAX
Drumul spre Sarmizegetusa Regia, distrus de ape, trebuie reparat în 5 zile de firma care-l întreţine - GALERIE FOTO

Vezi mai jos GALERIA FOTO

Drumul spre Sarmizegetusa Regia a fost rupt de ape în mai multe locuri, iar pentru siguranţa turiştilor, ultimii patru kilometri pot fi parcurşi doar pe jos, firma care întreţine drumurile judeţene din zona Orăştiei primind un termen de cinci zile pentru repararea căii de acces spre situl istoric.

”O comisie a Consiliului Judeţean Hunedoara, condusă de vicepreşedintele Mircea Bobora, s-a deplasat, luni, la faţa locului şi s-a decis oprirea circulaţiei auto pe ultima porţiune de drum de 4 km, situată pe Valea Albă. De asemenea, s-a dispus efectuarea lucrărilor de reparaţii pe sectoarele de drum afectate, în următoarele 5 zile, de către firma TRAMECO S.A. Oradea, cea care are contract de întreţinere şi reparaţii a drumurilor judeţene pe zona Orăştie”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Potrivit reprezentanţilor CJ Hunedoara, în urma fenomenelor meteo de o intensitate deosebită – ploaie torenţială şi formarea de viituri pe versanţi – ce au avut loc în noaptea de duminică spre luni, în intervalul orar 17.00 – 03.00, pe drumul judeţean DJ 705A: Orăştie – Orăştioara de Sus – Costeşti – Sarmizegetusa Regia, între situl arheologic Sarmizegetusa Regia şi localitatea Costeşti, s-au produs stricăciuni în şapte puncte.

Astfel, pe patru porţiuni de drum reprezentanţii CJ Hunedoara au identificat deteriorări mai puţin grave – gabioane deplasate şi alunecări de teren-, iar pe celelate trei porţiuni stricăciunile sunt majore, fiind afectat carosabilul la km 33+665 (în proporţie de 30%), la km 35+165 (50%) şi la km 36+265 (60-70%).

Şoseaua care face legătura cu Sarmizegetusa Regia a fost dată în folosinţă de Consiliul Judeţean Hunedoara în primăvara acestui an, fiind construită pe un proiect finanţat din fonduri de la UE, prin Programul Operaţional Regional 2013.

Modernizarea drumului dintre localitatea Costeşti şi cetatea Sarmizegetusa Regia a început în luna august 2015 şi a costat 18,2 milioane lei.