Prima pagină » Politic » Explozie de aplauze în Parlamentul britanic pentru un puşti din România. Victor Ciunca, discurs de senzaţie – VIDEO

Explozie de aplauze în Parlamentul britanic pentru un puşti din România. Victor Ciunca, discurs de senzaţie – VIDEO

Victor Ciunca, un băiat român care trăieşte în Marea Britanie, a vorbit în Parlamentul britanic despre sănătatea mintală, în special a tinerilor, şi a cerut Guvernului să utilizeze fondurile alocate în mod eficient.
Explozie de aplauze în Parlamentul britanic pentru un puşti din România. Victor Ciunca, discurs de senzaţie - VIDEO

„În ultimii 5 ani, sănătatea mintală a reprezentat o prioritate pentru oamenii tineri din Marea Britanie (…) Este clar că trebuie să continuăm campaniile cu scopul de a îmbunătăţi şi menţine serviciile de sănătate mintală”, a declarat Victor Ciunca.

Tânărul român a amintit că afecţiunile mintale, precum depresia, anxietatea şi stresul afectează unul din zece tineri, 15% din aceste problemele fiind declanşate încă de la vârsta de 14 ani.

„Săptămâna trecută, Guvernul a alocat 2 miliarde de lire sterline serviciilor de sănătate mintală, inclusiv serviciilor mintale pentru copii şi tineri. Trebuie să ne asigurăm că aceste fonduri sunt utilizate în mod eficient”, a adăugat Victor Ciunca.

Băiatul şi-a încheiat discursul prin a mulţumi pentru atenţie în limba engleză, galeză şi română.

Filmarea a fost postată de mama sa, Diana Ciunca, care a scris că este mândră de fiul său.