- Home
- Social
- TIMIŞOARA, (23.03.2022, 10:35)
- Cosmin Pirv
Explozie de cazuri de varicelă într-un oraş din ţară. Sunt evaluaţi 3-4 pacienţi pe zi
- Explozie a cazurilor de varicelă în judeţul Timiş.
- În ultima săptămână, la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara au fost evaluaţi zilnic câte 3-4 pacienţi.
Urmărește
5529 afișări
Reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş din Timişoara anunţă că majoritatea pacienţilor care au ajuns pentru investigaţii în Ambulatoriul unităţii au dezvoltat o formă uşoară, care nu a necesitat internare.
Doi copii sunt, însă, sub supraveghere în unitatea sanitară din cauza unor complicaţii. Unul dintre ei a dezvoltat o encefalită, dar starea lui este stabilă, iar cel de-al doilea este internat pentru monitorizare şi investigaţii suplimentare, având un sindrom febril prelungit.
Medicii spun că varicela sau vărsatul de vânt este o boală infecto-contagioasă care duce la apariţia unor vezicule pe corp. Virusul care cauzează varicela se transmite pe cale respiratorie, prin aer sau prin contact direct cu persoana infectată. Boala este întâlnită cel mai frecvent iarna şi primavara, dar în ultimii ani se poate constata o extindere a perioadei în care apar asemenea cazuri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Perioada de incubaţie poate fi între 10 şi 21 de zile, în majoritatea cazurilor este însă de două săptămâni. Contagiunea maximă este cu 2-3 zile înainte de apariţia erupţiei pe corp, dar continuă şi în timpul formării veziculelor până în momentul în care se desprinde ultima crustă.
Simptomele varicelei
„Primele simptome sunt cele de subfebrilitate (37-37,5) sau chiar febră (38-39), oboseală, dureri de cap, indispoziţie şi stări de rău, dar şi apetit diminuat. După cel mult două zile de la apariţia primelor semne de boală, apar petele roşii pe corp care se transformă în vezicule pline cu lichid. În evoluţie normală, dacă nu este ruptă, vezicula scade în volum treptat în 12-24 de ore, începând din centru, apoi se turteşte prin reducerea conţinutului, care se resoarbe. În a 3-a sau a 4-a zi, vezicula se usucă şi se transformă în crustă. Unele elemente eruptive trec direct în stadiul de crustă. Este important ca bolnavul să fie izolat pentru a nu transmite mai departe virusul”, a declarat Adelina Marinescu, medic specialist boli infecţioase la Spitalul Victor Babeş Timişoara.
Specialistul spune că în majoritatea cazurilor nu este necesară evaluarea în spital, dar că sunt cazuri în care pacienţii dezvoltă complicaţii.
Şi adulţii pot dezvolta forme severe de boală, care se manifestă printr-o suprainfecţie la nivelul pielii şi care poate duce, dacă nu este tratată cu antibiotice, la septicemie. Numărul cazurilor este însă extrem de mic. Tratamentul bolii constă în administrarea de antitermice, antiinflamatoare sau antihistaminice care să amelioreze senzaţia de mâncărime a pielii.
Metode de prevenţie a varicelei
Medicii spun că există însă metode de prevenţie a bolii.
„Vaccinarea este cea mai bună metodă de a te proteja. Imunizarea împotriva varicelei nu este, însă, în schema completă de vaccinare a copiilor, dar serul poate fi administrat oricând, după ce micuţii împlinesc vârsta de 9 luni. Este recomandat ca vaccinul să fie administrat până la vârsta de 12 ani, dar şi adulţii pot fi imunizaţi. Vaccinarea asigură o protecţie pe parcursul vieţii, dacă este făcută corect, ceea ce presupune administrarea a două doze la un interval mai mare de 6 săptămâni. Există, însă, posibilitatea contractării bolii în cazul adulţilor care au fost vaccinaţi în copilărie, dar forma pe care o vor face, dacă o vor face, va fi una uşoară. Iar acest lucru este foarte important, pentru că în cazul adulţilor există un risc mai mare de complicaţii, în special la pacienţii imunocompromişi”, a mai spus Adelina Marinescu.
Medicii susţin că, după doi ani în care nu a fost înregistrat niciun caz de varicelă în Timiş, datorită măsurilor de protecţie anti-Covid, purtarea măştii şi izolarea, în următoarea perioadă numărul pacienţilor cu aceasta boală ar putea creşte semnificativ.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe