Explozie într-un restaurant din Piteşti; două persoane au fost rănite

Publicat: 21 11. 2017, 14:07
Actualizat: 13 02. 2020, 10:10

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii au fost alertaţi după producerea unei explozii la o butelie, deflagraţie produsă în Piteşti, la un restaurant.

”Explozia nu este urmată de incendiu. Există două victime, una cu arsuri la membrele inferioare şi a doua cu arsuri la nivelul feţei şi mâinilor. Victimele sunt un bărbat şi o femeie, femeia se pare că era clientă a localului”, a declarat Epure.

La faţa locului intervin două echipaje SMURD, una de prim ajutor şi una de terapie intensivă mobilă.

Pompierii fac verificări pentru a stabili cauza deflagraţiei.