Accindentul a avut loc lângă podul Traian care leagă centrul municipiului Arad de cartierul Aradul Nou.
Muncitorii lucrau pentru o companie de gaze şi efectuau lucrări de sudură la o conductă de gaze în momentul producerii deflagraţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform primelor cercetări, se pare că pe conductă rămăseseră resturi de gaze, care au declanşat explozia.
Cei doi muncitori au suferit arsuri la nivelul feţei şi mâinior, fiind transportaţi de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru îngrijiri medicale.
Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă au deschis o anchetă pentru a afla împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă şi pentru a vedea dacă au fost respectate normele de securitate în muncă.