Gazdele au avut prima ocazie a meciului în minutul 11, şutul lui Ivanov din interiorul careului fiind reţinut de Buzbuchi.
Dinamo a pus primul gol pe tabelă în minutul 20, după o deviere a lui Ivanovski. „Câinii” au continuat să preseze, Matei trimiţând cu capul puţin este poarta „găzarilor”, în minutul 32.
Elevii lui Stoican şi-au dublat avantajul în minutul 38, şutul lui Borduşanu din marginea careului învingându-l pe Buzbuchi.
În minutul 73 a intrat în scenă Gabi Torje, introdus la pauză, care a transformat un penalty, dictat de Sebastian Colţescu, după un fault în careu asupra lui Ahmed Bani.
Peste doar 3 minute, Torje a dus scorul la 4-0, cu un şut de efect din interiorul careului.
Dinamo reuşeşte astfel să marcheze în acest meci de două ori mai multe goluri decât reuşise de la reluarea campionatului, ajungând la 16 puncte, cu care se situează momentan tot pe locul 15.
Gaz Metan, penalizată cu 2 puncte, are 22 de puncte şi se află pe locul 14.
Bucureştenii au un final de sezon regulat complicat, urmând să întâlnească Rapid, CFR Cluj şi Sepsi Sfântu Gheorghe.
Gaz Metan e pe cale să joace finalul de sezon cu juniorii echipei secunde, dar are un program mai accesibil, cu Academica Clinceni, U Craiova 1948 şi Chindia Târgovişte.